Noua Generaţie | Apocalipsa

În stil american

-Poate rămânem sa ne odihnim aici o vreme, măcar vreo 2 ore să ne mai adunăm gândurile?

-Nu, Luis, chiar nu avem timp.

-Fata aia a ta a așteptat o lună, chiar îi va fi greu să mai aștepte 2 ore in plus?

- Plecăm in dată ce Logan face plinul, discuție încheiată, oricum stând în avion pe scaun nu obosești prea tare.

- Când oare se va termina toată asta?

- Curând.

-Logan, cât mai ai acolo?

- Imediat termin, dați-mi 10 minute.

- Hai grăbește-te.
Vouă nu vi se pare că s-a mai răcorit, la noi in UK era mai cald, am remarcat eu tremurând, unde ne aflăm noi acum ?

- Velas, zise Logan, o insulă a Portugaliei, nu înțeleg de ce totuși nu am dat nici măcar de zombie.

- Și eu am remarcat, spuse Luis, parcă e prea liniște.

-Nu contează, cu cât mai repede o luăm de aici, cu atât mai bine.

Am folosit timpul la maxim și în dată ce Logan termină, ne-am îmbarcat și am părăsit insula. Am avut noroc că am dat de ea, a fost la limită, Logan aseară începuse să economisească fiecare gram de combustibil ca să ajungem pe insula asta.

- Până unde putem ajunge maxim cu rezerva asta de motorină?

- Cu puțin noroc, în New York.

- Va trebui sa aterizăm undeva mai departe de oraș altfel ne semnăm sentința.

- Central Park?

-Nu, nu , in afara orașului și totuși nu departe de el, trebuie sa avem grijă să nu repetăm greșeala pe care am făcut-o în Manchester.

-Ok, cred că nu va fi o problemă pentru mine, găsesc eu unde sa cobor păsărica asta, zâmbi Logan.

Cum oare poate fi totul atât de prost ieri și atât de bine azi, trecerea asta este nemaipomenită, poate aici în State va fi altceva, poate va fi mai ușor.

- Băieți, cum aterizăm, căutăm cel mai apropiat Motel și ne ocupăm puțin de igienă, nu am mai dat cu apă pe mine de la baia aia in mare încoace.

- Și mie mi-ar cam trebui să mă bierberesc, încep să arăt ca tata, glumi Logan cu ochii concentrați la drum.

- Era adevărat, arătam toți jalnic, asemenea unor boschetari, puțină reorganizare nu ne strica.

Băieți, eu voi dormi un pic, n-am pus geană peste geană toată noaptea, poate măcar acum voi reuși să adorm. Cât avem până în New York?

- Între 2 și 3 ore, ai timp sa te odihnești, îmi spuse Logan.

- Minunat

M-am cuibărit pe scaunele acoperite cu piele și încet încet pierdeam fluxul realității.

-Salut Will !

- Luke, oare chiar tu ești?

- Hai să ne jucăm, uite s-a eliberat leagănul!

-Care leag...

- Hai vino mai repede și împinge-mă

- Luke, unde sunt mama și tata?

- Ai uitat?

-Ce ?

- S-au dus spre moarte sigură

- Care moarte? Despre ce vorb...?

- Moa..rte Sigură!

- Luis de ce strigi atâta?

- Avionul nu poate ateriza !

- Logan, ce se întâmplă?

- Nu prea știu, avionul s-a blocat într-o singură comandă, adică doar zboară, nu pot nici măcar să-i pornesc aerul condiționat.

- De ce?

- Ți-am zis, n-am nici o idee, dar nu-l putem repara.

-Trebuie să căutăm parașutele, urgent!

-Uite-te acolo în spate, ar trebui sa fie o ușă din metal, acolo ar trebui sa fie.

- Cât mai avem până în New York ?

- Nu știu, între 20 și 40 de km, GPSul s-a blocat și el, dar deja îl pot observa de aici !

- Dacă treaba stă așa, atunci avem între 6 și 12 minute până să ajungem in New York, calculă Luis.

- Grăbește-te Will !

- Stai că nu se deschide

Era aproape imposibil de deschis, am trântit în ușa aia, am încercat să o trag, dar era blocată.

- Uite, prinde asta, strigă Luis și îmi aruncă o șurubelniță.

-Am băgat-o între ușă și peretele avionului și am început să bat in ea. Într-un final ușa a cedat și s-a deschis. Odată ce s-a deschis din dulap a căzut o trusă de prim ajutor niște piese vechi de schimb și 4 parașute.

În avion era o larmă îngrozitoare, nu-mi puteam auzi nici propriile gânduri care apropo îmi tot repetau "De data asta, sigur mori". Repede luați fiecare câte o geantă și legați-o de un picior sau de o mână.

- Parașutele nu trebuie puse în spate? Replică Luis cu un sarcasm plin de isterică.

-Astea-s gențile cu provizii, doar nu le vom lăsa aici, nu ?

-Exact.

- Logan, vino, hai mai repede să sărim odată, a strigat Luis

- Dați-mi 5 minute.

Deja se simțea că avionul era în criza de combustibil, acesta începu să aibă tot mai des turbulențe și să scoată un sunet oarecum anormal. Logan încerca nu știu ce să steteze la avionul ăla.

-Mai repede Logan !

- Gata

-Acesta își legă de picior, geanta cu haine și ne-am apropiat de ușă.

- Presupun că trăim doar odată, de ce nu am incerca un sport extrem, am spus eu sarcastic. Nu îmi era frică, am trecut prin situații mult mai tensionate, asta era ceva mai moderat.

- Dacă cumva nu ajungem până jos, vreau să știți că nu regret nici o clipă că am venit cu voi, a spus Luis care era gata să izbucnească în plâns.

- Nici eu , dacă mor mai bine din cauza parașutismului decât din cauza creaturilor ălora, glumi Logan

Ne-am luat de mână, am închis ochii și am sărit...