De mică a fost învăţată să-și susţină opinia dând argumente clare, asta nu a fost prea greu pentru ea, adică se trăgea dintr-o familie de oameni inteligenţi.
Mama preda engleza la o facultate din Londra, iar tatăl era un avocat cu o reputaţie destul de solidă. Adică succesul ei era determinat anume de baza pe care i-au dat-o părinţii.
In ultimele seri, ea nu putea să adoarmă, iși aminti in mod repetat aceeaşi întâmplare din viaţa ei.
"- Samantha, de ce ai dat vina pe Andy, știind foarte bine cine e faptașul?
-Dar mămico, așa au spus toţi.
-Și tu ai vrut să fii ca ceilalţi, chiar vrei să fii doar un simplu pion, să faci o simplă banalitate de a repeta totul după alţii?
-Firește că nu, mămico, eu doar nu vreau ca toţi să-și schimbe părerea despre mine.
-Adică?
-Păi acum toţi prietenesc cu mine, dar dacă voi proceda așa cum imi spui tu, atunci se vor întoarce toţi cu spatele la mine.
- Și asta va fi numai vina lor, tu doar ai spune adevărul. Dar la bietul Andy te-ai gândit? Cum se va simţi el când toţi il vor acuza pentru ceva ce nu a săvârşit? Se va întoarce și el cu spatele la tine, doar că de data asta va fi vina ta.
-In ambele cazuri, cum n-aș proceda oamenii s-ar supăra pe mine și s-ar întoarce cu spatele.
-Da, e adevărat, numai că in primul caz e vina lor, iar in celălalt e vina ta. De ce totuşi susţii minciuna fetiţa mea?
-Pentru că Andy e Andy, însă dacă voi fi de partea opusă, imi voi păstra reputaţia mea, voi fi mai departe acceptată de mai multe persoane, dacă spuneam adevărul, doar Andy era de partea mea, dar dacă minţeam, păi atunci restul clasei m-ar fi iubit mai departe.
-Deci tu crezi că dacă minţi clasa te iubește, iar dacă nu atunci viceversa?
-Exact.
-Asta nu e iubire, îngerașule ăsta e doar un interes, însă respecul pe care și-l va face Andy pentru tine pentru că l-ai apărat, va fi adevărat.
-Nu m-am gândit la asta.
-Ţine minte, puiule, nu-ţi vinde demnitatea și imaginea pentru un loc in paradis.
-Bine, mamă, voi spune mâine educătoarei că am văzut-o pe Alexis stricând vaza, iar Andy doar trecea pe alături."
Poate o fi ea o întâmplare banală despre o vază, dar uite că morala desprinsă din ea, a devenit un pilon al personalităţii fetei. Datorită acestor cuvinte, ea a devenit cineva in gimnaziu, o personalitate.
Acum uite-o in miljocul apocalipsei lipsită de orice dorinţă de viaţă. Iși trăia fiecare zi practic in gri. Tot ce făcea era să facă mâncare și să spele haine pentru un băiat care o trata ca pe o slugă.
-Bună dimineaţa puiule, spu Ryan intrând in bucătărie.
-Neaţa.
-Ce mâncăm azi?
-Cartofi.
-Nu, nu vreau cartofi, am mâncat din ăștia și ieri.
-Altceva nu am.
-Păi va trebui să găseşti ceva de gătit, altfel vei păţi ca sticla aia de vin de săptămâna trecută.
-Serios, încă te gândești la blocul ăla?
-Dacă tu nu scăpai sticla aia jos, acum am fi trăit intr-un bloc nou-nouţ, cu ferestre de nouă generaţie, pereţi asiguraţi cu polistiren, dar uite că cineva e neindemânatică și a atras zombie care au fost cât pe ce să ne omoare, dar datorită mie esti vie, chioaro!
-A fost un accident, Ryan.
-Accident sau nu, acum trăim intr-o darapanatura. In fine, eu merg până la o staţie de combustibil să văd poate dau de ceva motorină și ceva de mâncare.Când vin să ai mâncare gătită și numai nu cartofi!
-Mh
-Bună fată.
Am închis ușa după imbecilul ăla și m-am pus pe căutat ceva ce aș putea să-i fac la prânz. Toate pachetele de cereale erau goale exceptând un pachet de crupe de grâu. Nu le sunt un fan inrait, dar na, nu-s cartofi deja e bine.
In timp ce găteam, mi-a trecut un gând prin minte.
Uite, usa e deschisă, Ryan e la câţiva km distanţă, adică poţi fugi și scăpa de el. Cine ştie, poate voi da de alţi supravieţuitori care mă vor primi in compania lor și voi continua să mă bucur de viaţă... poate voi da de vreun adăpost unde nu ajung zombii și voi trăi in liniște până voi muri de vreo boală imposibil de tratat. Poate chiar Will să fi supravieţuit și mă va găsi și vom fi fericiţi împreună...
Mda... A trecut deja o lună de când a dispărut, nu mai am nici o speranţa, Will e mort, nu mai vine, deci ar fi o aiureală la fel ca idee cu fugitul de aici, poate cu puţin noroc voi muri mai devreme decât mă astept, asta nu e viaţă, nu asta a fost înţelegerea cu Cel atotputernic, viaţa ne e dată s-o trăim, să ne bucurăm de ea, nu să ne tărâm cu greu.
Afară plouă... Stropii de ploaie mă năpădesc și mă udă chiar dacă încă stau la dos, iar părul meu e uscat și neatins.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
