Noua Generaţie | Apocalipsa

Totul are un început

Trezeşte-te dragule

-Vin acum, mamă.

Am spus asta ridicându-mă din pat. M-am uitat la ceas 7:30, aveam un sentiment că scăpăm ceva important...

Desigur, azi plec in tabără! Mi-am îmbrăcat blugii mei albastri și mi-am luat un tricou, apoi m-am dus la baie să mă aranjez. In oglindă se vedeau nişte ochi albastri cu mici pete de verde, părul brunet ciufulit, dar drăguţ.
Nu eram cel mai drăguţ din Liceu, dar mereu am avut grijă de aspectul meu exterior. Nu într-un mod abuziv ca un obsedat de propria persoană, ci mai degrabă ca un bărbat ce vrea să demisioneze eleganță. Este ceva ce vine dinăuntru, o calitate a mea ce vine odată cu valorile din fabrică, dacă pot spune și așa.

Mi-am dat cu parfum și am coborit jos in bucătărie unde eram deja așteptat.

-Ce avem la dejun? Intreb eu aşezîndu-mă la masă.

-Clătite, zise mama

- Mor după ele, a zis fratele meu entuziasmat.

După ce am mîncat mi-am luat  șapca de baseball și căștile și am plecat la masină unde tata încărca bagajul.

Tot drumul l-am parcurs in linişte eu ascultind muzică, iar tata conducând. Peisajele Angliei erau atât de frumoase la 8 dimineaţa.  Am auzit atâtea stereotipuri, cică in Anglia nu e bine să stai, cică plouă des, cică temperatura e prea constantă, însă eu iubesc locul ăsta, am călătorit des când eram mic, dar mereu când mă regăseau din nou acasă in aeroportul din Londra ,mă treceau nişte fiori si emoţii: incredibile. Mda... Anglia e frumoasă, nu știu ce ar trebui să se întâmple ca o astfel de frumusețe să se risipească. Păduri verzi, orașe cu clădiri de o arhitectură deosebită, monumente istorice, parcuri, cum să nu iubești locul ăsta.

La marginea pădurii de lângă fosta fabrică de uleiuri se observa un drum așa mai de țară, aici tata a cotit și într-o clipită ne-am regăsit într-un loc văzut rar la televizor, dară aminte cu proprii ochi, tabăra.

Era mică, după un scurt calcul nu cred că puteau fi mai mult de 150 de locuri. Bazinul era imens iar in jurul lui roiau șez-longurile. Cantina era modestă mesele fiind in aer liber, mă rog asta se observa de la poartă, dacă aș fi cercetat zona mai bine poate că îmi dădeam seama că era și o încăpere unde deasemenea erau mese.

Aveau și teren de fotbal ceea ce m-a bucurat, în Londra ieșeam zilnic la fotbal cu băieții și se pare că nici acum nu voi duce lipsă de sportul-rege.

Am fost cazat într-o căsuţă care se afla exact in faţa bazinului. Îmi plăceau căsuţele, erau foarte înalte distanţa dintre ele și pămînt fiind de aproape un metru jumate, fiind despărțite de câțiva piloni uriași, ceva de genul unor picioroange. In interiorul acestora erau trei paturi, trei dulapuri, un frigider, oglinda și o masă.

Am intrat in cameră care spre surprinderea mea era goală, se pare că eram primu. Am început să despachetez și in cameră au intrat doi băieţi unu având vreo 12 ani, iar celălat cam ca mine.

-Salut spune cel mai mare, eu sunt Jack, iar el e Jeff.

-Sall eu sunt Will.

După ce am conversat ,am aflat că și ei iubeau fotbalul ca si mine. M-a bucurat să aud asta, pentru că în majoritatea discuțiilor mele fotbalul se regăsea destul de des drept Topic.

Jack era o personalitate  tăcută  cu ochii verzi și freza cu un breton ce-i ajungea la nas. Jeff era tuns zero, iar ochii aveau o culoare de maro deschis. Nu știu de ce am făcut observația asta, dar erau doi băieți din ăia pe care nu-i vezi în Londra.

Ziua a trecut fără evenimente importante, doar vreo două ciondăneli pe terenul de fotbal, dar asta nu e nimic neobișnuit. Am fost la masă din nou preocupat de teme de discuții legate de fotbal împreună cu frații "J". Am sfârșit ziua printr-un duș rece, iar apoi m-am întors în căsuță și m-am întins pe pat.
"Mda, viața e frumoasă" mi-am zis eu și am adormit.