Noua Generaţie | Apocalipsa

Duminică seara

Adia un vânt de toamnă, mai aveam vreo 5 km până în Liverpool, drumul a fost ușor, sau poate deja noi am devenit niște adevărați soldați și se fereau toți din calea noastră.

Logan a pilotat avionul cu ușurință de parcă nici un primise un glonte în piept, în California am mai rămas puțin după asta, Luis era ocupat cu niște chestii legate de zona 51. A readus baza la starea inițială ca atunci când îi vor veni părinții să nu aibă probleme.

Deja vedeam un colț de mare, mă simțeam de parcă am revenit în rai.

- Logan, oprește aici !

- Mi-ai spus să te duc în Livepool.

- Nu, du-ne acolo unde am rămas noi cu puțin înainte să luăm avionul spre America.

- Am înțeles, rezolv acum.

- Și ce veți face aici voi doi singuri? A întrebat Luis care era ușor deranjat de faptul că ne vom despărți curând.

- Să ne odihnim, a răspuns Samantha.

- Nu ar fi mai bine să rămânem împreună ca o echipă?

- Luis, întoarce-te acasă la tine și du până la capăt cercetările tatălui tău, eu cu Sam vom face o pauză.

- Vedeți doar... Rămâneți tot doi, să nu vă întâlnesc data viitoare deja într-o companie mai mare.

- Nu cred că ar vrea cineva să se alăture nouă, am răspuns eu zâmbind.

- Nu m-am referit la asta, zise Luis.

Eu nu am înțeles faza, dar odată ce privirea mea s-a întâlnit cu cea a Samanthei am înțeles poanta.

- Haha, foarte amuzant. Vedeți voi să nu vă întâlnesc în viitor drept doi homosexuali.

- Doamne, ce grețos... Nici nu mă pot gândi la asta, a răspuns Luis.

- Serios, frate, îmi vine să îmi tai urechile , a concluzionat și Logan.

- Tu, Logan, ai decis, mergi cu Luis ?

- Da, am decis să îl ajut pe ăsta micul, fără mine se va pierde.

- Corect, am zis eu râzând.

- Am ajuns, fraților.

Am coborât din mașină și m-am îndreptat către portbagaj. L-am deschis și am văzut o grămadă de gadgeturi din zona 51.

- Serios, Luis ?

- Chiar crezi că aveam de gând să o las pe Alexis singură acolo să se plictisească, am luat-o cu mine să o îmbunătățesc.

- Ei bine presupun că ăsta-i sfârșitul.

- Nu fi așa pesimist, ne vom mai revedea.

- Și dacă vine Trixter, nu vom fi împreună să-l batem iar, a încercat Logan să mă convingă odată în plus.

- Totul va fi bine, apropo unde l-ai trimis, Luis ?

- Planul Clark E20 a fost conceput ca o glumă. Știți poanta aia cu "mergem pe soare noaptea, atunci nu va fi cald" Ei bine, de 1 aprilie la zona 51 se trimitea o navă de asta, ca o tradiție, firește goală.

- Adică tu vrei să spui că l-ai trimis pe hybrid pe soare?

- Exact.

- Cel puțin acum știm că de data asta nu va mai ajunge la noi.

- Băieți, am zis eu, a venit clipa despărțirii, am zis eu.

- Eu tot cred că e o idee proastă.

- Aici nu ne va deranja nimeni, eu cred că e bine.

- Dacă vreodată vei avea nevoie de noi, găsește cel mai apropiat canal, coboară și caută un graffiti cu soare, în canalele din Londra sunt aproximativ 10 și caută un buton apoi introdu codul 8900, fiecare graffiti e o intrare în bază.

- Mă îndoiesc, dar fie.

- Cu bine, drag prieten, a zis Logan, s-au urcat în mașină și duși au fost.

Mergeam încet printre căsuțele de odihnă de pe malul mării și nici nu știam pe care să o alegem, erau toate așa frumoase, neatinse de apocalipsă.

- Hai asta, uite are două etaje, a zis Sam.

- Nu, eu o prefer pe aia, are un etaj, dar măcar ușa e mai îndepărtată de pământ, uite vezi are picioroangele alea.

- Exact ca cele din tabără, s-a entuziasmat Samantha.

- Am făcut un drum lung, a venit timpul să ne odihnim.

- Mda....

Am lăsat gențile în căsuța aleasă, și am alergat spre mare, nu ne-am mai dezbrăcat din haine, am sărit așa. Soarele apunea, marea era liniștită, iar pescărușii zburau deasupra noastră. Era un peisaj de poveste, am sărutat-o pe Sam și am realizat cum te simți când fericirea, pacea sufletească și iubirea se întâlnesc.