Noua Generaţie | Apocalipsa

Apus de soare

-Deci 120 de secunde până la inpanzire totală de zombie.

- O ,nu!

-Ce mai e, Logan?

-Mai ţii minte când ţi-am spus că rezervorul nu-i plin, dar ajunge până la aeroport?

Am înţeles momentan unde bătea Log.
M-am uitat la indicator si, Da,  Logan avu dreptate, rămâneam fără combustibil.

- Ce-am făcut noi să merităm atâta ghinion?!

-Luis, taci, incerc să gândesc!  Câţi zombie avem in spate.

-In jur de 20, spuse Logan uitându-se in spate.

-Luis, cât mai avem?

-90 de secunde.

Deja se putea observa cum mai veneau hoarde întregi din spate, și se auzeau din ce in ce mai tare.

Timpul trecea, iar eu eram in criză de idei. Deja trebuia să gândesc pe două fronturi, trebuia să găsesc un adăpost si să virez ca să evit străzile aglomerate de zombie care rasareau de peste tot. Era o gălăgie extraordinară in Manchester si nu din cauza noastră ci a Zombielor.

Eu eram tot mai panicat, ştiam că asta va înlesni gândirea mea operativă, dar era ceva inevitabil.

După vreo două cotituri, am văzut ceva ce mi s-a părut interesant. Nu stiam dacă voi da de vreo fundătură sau de vreun"Exit", dar asta presupune apocalipsa-RISCUL.

Așa că am virat brusc intr-o parcare subterană, aruncând in aer tot ce ne stătea in cale, asta amintindu-mi de experienţele din Need for speed, poate de asta si am o atenţie atât de sporită când sunt la volan, trebuie doar să asociezi mașinile de poliţie cu zombie si gata.

- Oh, Will, simt că voi muri mai devreme cu tine decât din cauza morţilor.

- Repede!  Coborîţi si luaţi tot ce puteţi duce din portbagaj.

-Mai repede, Luis, strigă si Logan.

Am luat tot ce am putut duce. Am lăsat in portbagaj numai hainele, care nu erau la fel de vitale faţă de cele luate de noi.

Am dat fuga pe ușa care dădea in clădire, mi-a părut straniu că am găsit-o deschisă fără vreun obstacol, dar cine sunt eu să judec universul apocaliptic.

Chiar atunci când să ieşim, parcarea fu năpădită de zombie. Eu cu Luis am ieşit deodată si am vrut să urcăm pe scările ce ne duceau la parter ,dar Logan ne opri.

-Prindeţi astea, am o idee.

-Nu!  Logan, nu fă asta!  Am strigat eu din toţi plămânii.

Acesta alergă spre zombie si cu un viraj scurt luă un scaun de jos dărăpănat, dar practic, si alerga cu el spre noi.

Distanţa dintre el si ei era de relativ un metru, dar Logan stia să alerge. Cu ultima putere (cred) intră pe mica usa.

Eu am înţeles pentru ce era scaunul din start așa că nu au fost nevoie de indicaţii. Acesta mi-l aruncă  ca si cum eu aș fi preluat ștafeta si a căzut jos ne mai reușind astfel să frâneze . Oricum zombii deja nu-l mai puteau ajunge, am blocat ușa exact la ţanc cu scaunul pe care l-am poziţionat între podea si mâner.

- Asta nu va ţine prea mult, spuse Logan.

- La moment nu avem nimic mai bun.

-Eu zic că merge,  zise Luis.

Exact dupa replica lui Luis in ușa se exercită o lovitură sărind praf si două ţinte din balamale.

- Nu avem prea mult timp la dispoziţie.