O stii pe doamma cu țigara-n gură?
Ce inspiră dramă
Ce se omoară singură
Și lacrimile le destrămă
Poate din cauza ei tot tună
Și se roagă ca soarele să apună
Zilele și le îmbătă
Și râde singură ca o nebună
Printre ale vieții valuri
Înecându-se cenzurat
Fiind tristă din nimicuri
Și visând acel om spânzurat
Ce odată a fost al ei
Însă acum e al iadului
Din cauza crizei
Ce l-a făcut al zeului
Supus chinuit de cărți.
