Simt cum gândurile îmi cad în gol
Sau poate se izbesc dramatic de sol Oricum...gândesc lucruri absurde
Și toate vocile din capu-mi sunt surde
Toate o să mă acuze
Ce rost ar avea niște banale scuze?
Poate au și dreptate
Și poate adevărul e ca iubirea n-are prioritate
Și că viata-i un context macabru
Și totul atârnă ca un candelabru
Care este vechi și prăfuit de timp
Și totul e un anotimp
Unul neînsemnat..
Poate mereu certat
Care e friguros
Doar pentru a mai rămâne cu acel os
Din vechea lui personalitate
Acum parcă fiind o străinătate
Gândul curge
Și fuge
Nu vede că eu în urmă rămân?
Și cine va mai fi al meu stăpân?
Țip după el să se întoarcă
Dar nimic nu mai are ceva logică
Sunt nebună,am înnebunit...
