Ne-am încăpățânat
Spre a norilor existență
Doritori de noi lumi
Însă am uitat de pământ
Și am pornit o furtuna
Ce a rupt pământul în două
Și a alungat norii din lumea lor
În pământ
Iar de atunci
Norii nu se mai văd cu ochi umani
Doar vapori prostești de aburi
Ce se leagă în memoria lor
În timp ce adevărații
Se plimbă prin iad
Atât de tineri şi de vinovați
Pentru simplul fapt
Că şi-au permis să existe
Și să fie văzuți de muritori
Iar acum își trăiesc a lor viață
În întuneric
Printre demoni și flori de mucegai.
