Descurcă-te singură printre mărăcine
Când omul de tinichea te-a rugat a-l ajuta
Tu i-ai întors capul și ai zâmbit
A fost cel mai opărit zâmbet pe care l-am văzut toată viața-mi
Deși, vorbele tale așa de senine au ieșit...
Cine ești tu și ce ai avea de oferit?
Descurcă-te singură prin mărăcine
Te vei înțepa și n-ar strica să arzi in focurile iadurilor
Pentru că ai spulberat o iubire între două flori
Când ai rupt una
Floarea acum singură te-a blestemat
Și teoretic ea în mărăcine te-a aruncat
Rochia ți-e ruptă
Și tulpina iubirii ei la fel
O porți la ureche
Și ea plânge cu brumă
