Te-am întrebat de atâtea ori
De ce nu mă înmormântezi în flori?
Atunci nu aș mai fi mort
Aș putea muri fără cel mai mic efort
Însă aș trăit doar să te văd
De dor nu pot să mă lepăd
Te-aș căuta ca nebuna prin ele
Rugându-mă la stele
Să te mai văd măcar odată
Cu privirea toată
Nu în reflexia oglizii
Ce tot plânge gelozii
Parcă prea absurde
Și în lume vrea să se străfunde.
Toate au o tentă de culoare
În aceste pământuri goale
Făcute din flori
Ce nu seamănă ca niște nurori
Toate cu caracter inedit
Chiar și cu mirosul acela afurisit
Le pot numi drogul meu
Unde mă pot numi eu,un cliseu
