17 Iulie 2014
E ora 3 şi încă nu am reuşit,
Nu cred că mi-ar ajunge o viaţa să scriu ceea ce simt,
Recunosc că am şi greşit,
Dar sunt mulţumit,
De ce am realizat,
Atâta timp cât am luptat,
Şi nu am neglijat,
Persoanele cu adevărat,
Doar m-am schimbat,
Şi-am realizat,
Că sunt ciudat,
Şi neînţeles,
De aceea scriu acest vers,
Se face iar ora 4,
Eu nu mai ştiu unde e patu',
Şi nu am luat-o razna,
Dar versul pe care-l scriu,
Mă face să plutesc,
Şi să uit că trăiesc,
Într-o lume plină numai cu nuanţe gri,
Şi ştiu că tu n-apoi n-ai să mai vii,
Cât voi trăii,
Dar mă resemnez cu gândul,
Că mie mi-a trecut rândul,
Şi scriam versul,
Deodată cu mersul,
Am ajuns să fiu ca restul,
Şi nu mai percep sensul,
Adunat odată cu stresul,
Şi te prinde fiorul,
Când bate vantul,
Îmi amintesc şi acum,
De prima fată ce mi-a pus zâmbet pe buze,
Şi doar ea ştia să mă amuze,
Era muza mea,
Din versul meu,
Şi aveam ş-un apogeu,
Strâns cu greu,
Dar am fost al tău mereu,
Şi având orgoliul meu,
Am rămas doar eu
