14 Decembrie 2015
E ora 4, cețos afară,
Scriu acum, nu e ultima oară,
Am zis că gata, schimb viața,
Dar lângă mine nu e nimeni, doar inspirația,
Mă ține strâns de mână,
Vrea să facem lucruri mari împreună,
Pe aripi de inspirație miza se ridică,
Viața e mai mult decât iubire, ea implică,
Timp să cunoști lumea,
Să poți iubi pe o ea din toată mulțimea,
Pun versuri aici,
Rânduri printre stânci,
Rime aruncate, nearanjate,
Toate au un rol în viața mea cu ființe-ntunecate,
Muzica moare când nu e sentiment,
Frica dispare când iubești și nu ești absent,
Toate din jur au o semnificație,
Fiecare facem ce dorim, dar după dăm o explicație,
De ce iubesc eu poezia?,
Că nu o pot iubi pe ea,
De ce iubesc eu tragedia?,
Că m-am obișnuit cu ea,
De ce sunt eu cu patos pentru scris?,
E singura cale să mai exist,
De ce sunt eu așa?,
Fiecare îmi judecă persoana,
De ce tot scriu despre fata ce-a plecat?,
Crede-mă că și eu aș vrea să știu mai exact,
De ce când mă doare scriu?,
Că scrisul e singurul lucru ce mă ține viu,
De ce critic pe mulți?,
Că am învățat să iubesc și prin oameni mărunți,
Am zis că mut munți pentru tine,
Dar am zis multe, ai plecat de lângă mine,
Scriu ca să îmi realizez visul,
Când pleacă fumul râmâne scrisul,
Am scris din inimă să vindec,
Am scris din suflet, zici că-i din pântec,
Am scris cu viață într-o lume moartă,
Am scris cu zâmbete din inimă să fac o artă,
Arta mea e un sentiment,
Iubesc, mă urăsc, sunt mereu indiferent,
Am multe în al meu cap,
Dacă mă pun să scriu, în caiete nu încap,
Mintea vorbește, muzica rulează,
Sunt distrus de diavol, ce visele celor ca mine el le fumează
