15 Octombrie 2014
Am sufletul plin de culori,
Cele închise sunt prea multe,
Gândurile sunt prea profunde,
Abilităţi nu ai de unde,
Lumea mea e orişiunde,
M-am săturat de multă lume,
Care-mi oferă nimic pe bune,
Sunt prea trist,
Parcă nu exist,
Sunt pierdut în abis,
Că tot ce am iubit s-a stins,
Nu mai caut pe nimeni,
Pentru că sunt un nimeni,
Care are nevoie doar d-un pix şi-o coală,
Că viaţa asta e prea nasoală,
Şi te bagă în boală,
Te induce într-o eroare totală,
Timpul e pustiu,
Scrisul e viu,
Mormântul îi în sicriu,
Coală e scrisă cu sânge,
Inima iar plânge,
Şi nu am cum s-o potolesc,
De iubire o feresc,
Că e prea dezamăgită,
De nimeni nu e iubită
E unu douăzeci,
Tu ai ales să pleci,
Şi nu te pot scoate din minte,
Aud mereu acele cuvinte,
Spuse în miez de noapte,
Eu eram aici tu erai departe,
Şi departe ai rămas,
Nu te găsesc nici în atlas,
Iar scriu despre ea,
Mai bine scriu despre o stea,
Că ea a plecat, şi m-a lăsat,
Debarasat de toate, cu gândul în altă parte,
Viaţa e o apă, care uneori îngheaţă, dar tot timpul merge în faţă,
Inspiraţia mi s-a dus,
A plecat după apus,
Mă simt singur ca un lup,
Pentru tine nu mai lupt,
Deșii mai scriu despre tine,
Tu ai scos tot ce-i mai bun din mine,
Scriam versuri din iubire,
Acum scriu din dezamăgire,
Totul e cu un motiv,
Uneori sunt prea naiv,
Cred lucruri prea banale,
Şi nu le cred pe cele sentimentale,
Esenţial e în viaţa să păşeşti înainte,
Şi să crezi în fapte nu-n cuvinte
