26 August 2014
E ora 3 şi nu am adormit, am ajuns ca să promit şi defapt să mint,
Că iubesc persoanele ce mă iubesc, dar eu nu le preţuiesc, deşi mă străduiesc,
Am sperat să te văd cu adevărat,
Şi n-am uitat când de mine au uitat,
De mult timp m-am pierdut, dar nimeni nu mă dă dispărut,
De parcă aş fi mut, sau poate o fiinţă din lut,
Care are sentimente, şi multe regrete,
Şi nu îşi găseşte sufletul pereche,
Nu scriu de mult, dar parcă's mai tăcut,
Şi mă simt mai rupt, şi atras de lumea de, desupt,
Uneori mă împac cu gândul, că poate nu mi-a venit rândul,
Sunt versuri ce le scriu, ce le împărtăşesc cu cei ce îi iubesc,
Uneori sunt prea indiferent, şi poate prea absent,
Aleg să fiu rece cu persoane ce mă iubesc, fără să vreau eu le rănesc,
Dar acum nu mai copilăresc, ci am învăţat să cresc,
Că, crescând uneori ajungi, sperând la cineva care plângând te aştepta,
Şi îţi simţea lipsa, dar ţie nu îţi păsa
