23 Octombrie 2014
Am o pasiune pentru scris,
Am multe vise ce s-au stins,
Alerg mereu după persoane ce nu mă vor,
Şi mă iubesc atunci când mor,
E simplu să scrii despre iubire şi pasiune,
Dacă o trăieşti şi eşti în zile bune,
E simplu să fii tu atunci când totul e negru,
Dar aminteşte-ţi că vrei să fii celebru,
Caută mereu suflete sincere care să-ţi fie aproape,
Cu ei vei putea merge şi pe ape,
Am vise, iubire şi inima la tine vine,Versurile sunt lungi,
Sunt ca nişte dungi,
Fără capăt, dar cu început,
Cum sunt persoanele pentru care lupt,
Am o proză din versuri simplă,
Mă mir că inima încă mai rezistă,
Aş vrea mereu să scriu de bine,
Dar tot timpul când îmi vin rime,
Sunt despre iubiri spulberate,
Am o inimă ce nu mai bate,
Ea a plecat departe, departe ca să scrie o carte,
Despre iubire, sentimente şi cum să ai un suflet pereche,
Aştept momentul cel mare,
Acum sunt mai tare,
De vrei să loveşti în mine n-ai cum,
Fiindcă atunci când mă insulţi te fac scrum,Iubeşte, zâmbeşte că inima nu se opreşte,
Inima gândeşte, de amăgiri o fereşte,
Visez de când eram mic să plec undeva pe afară,
Undeva departe de ţară,
Să nu mă cunoască nimeni,
O să fiu doar un om din mulţimea de oameni,
Inspiraţia se duce,
Dorul nimeni nu mi-l duce,
Am multe persoane ce au plecat,
Au plecat şi m-au lăsat,
Eu nu am uitat când aveau nevoie,
Eu tot timpul eram de bunăvoie,
Tot ce făceam era cu drag,
Oamenii în mine trag,
Cu gloanţe aurii,
Se cred ca dinozaurii,Filă după filă umplu,
Acum numai pe jos mai umblu,
Am sentimente scrum, ce s-au transformat în fum,
Am iubire exprimată, ruptă şi abandonată,
De mine au uitat,
Dar am învăţat,
Să fiu tare şi să-mi continui calea,
Că am mult de mers până la ea,
Voi fi călăuzit d-o stea,
Ea va fi harta mea,
Eu nu neg sentimente spulberate,
Dar cu ce iubiri am fost, acum sunt expirate