21 Martie 2016
A trecut atâta timp, parcă îmi revin,
Pansez rănile pline de venin,
Pansez inima în acele nopți târzii,
În care nu dormeam până în zi,
Și scriam ca un poet refugiat într-un copil,
Aveam sufletul sensibil,
Și tu ai știut, dar nu ai ținut cont,
Am ieșit rănit de pe front,
Cu răni ce mă dor și azi,
Binele uneori nu-l vezi,
M-am recuperat încet cu ea lângă mine,
Mă înțelege când nu știu ce e cu mine,
Și de tine am încercat să uit,
Dar poate nu asta mi-am dorit,
Îmi doream multe, dar nu chestii deșarte,
Până am înțeles că iubirea nu-i o jumătate,
Ci ea e un întreg,
Două inimi pe același drum merg,
Și au trecut zile și luni neștiind ce e cu mine,
Au trecut nopți când plângeam după tine,
Am realizat cât sunt de prost,
Acum o recunosc,
Și mă uit zâmbind înapoi,
Chiar de am pierdut vechiul război,
Și de mă vezi râzând, e din cauza ei,
E fata care îmi dă noi idei,
Și nu-mi taie aripile, ci mi le înalță,
Să pot privi răul din față,
Am inima plină de ceva ce cândva însemna totul,
Acum nu mă interesează cum trece timpul,
Și timpul trece al naibii de repede când sunt cu ea,
Parcă cu ea, are sens și lumea mea,
Spuneam că iubesc mult o fată,
Dar asta a fost odată ca niciodată,
Acum m-am ajuns din urmă,
Vreau să șterg fiecare dramă,
Vreau ca totul să înceapă simplu,
Să petrecem împreună timpul,
Și uneori mă văd fericit, dar în trecut,
Când am cunoscut-o pe ea, am priceput,
Că oamenii se întâlnesc după ce sunt răniți,
Pot sfârși într-un final fericiți,
Și e bine doar eu și ea,
Chiar de e rănită inima sa,
O voi îngriji cu atenție și afecțiune,
Chiar de nu știe ce vrea, odată îmi va spune,
Că am un loc în viața ei sau nu,
Dacă nu, asta e, va trece timpul,
Până va apărea o alta,
Inima va fi imună de data asta,
Și voi rămâne singur, dar nu mi-e frică,
Între patru scânduri în mână cu o sticlă,
În care este toată iubirea,
Voi atinge nemurirea,
Și voi muri mort într-un anotimp târziu,
O să fiu când n-o să fiu,
Viu am încercat să mă mențin,
Dar degeaba fără persoane la care țin,
Că toți vin și pleacă într-un moment,
Vor reveni la testament,
Și singura mea comoară, e lirica,
Cu ea am ucis și frica,
Am ucis mii de zâmbete senine,
Am ucis și eul din mine,
Îmi e dor de ceea ce eram,
Înainte ca pe tine să te am,
Îmi e dor de puștiul ce eram odată,
Și care se rușina când vorbea c-o fată,
Pun punct, am spus prea mult,
Sper că în inimă a ajuns acest umil cult,
Cultul poeziei moderne și nocturne,
Când ai o inima ce iubește, ai ce nu au cei cu sume
