Regulus Black

Un loc unde poți muri de frică

         Prima zi de lucru a fost plictisitoare pentru Regulus. În subterane, unde se aflau seifele era multă liniște și toți erau însoțiți de goblini, așa că nu au fost încălcate regulile. La un moment dat Regulus aproape că adormi sprijinit de un perete, dar își reveni numaidecât.

            Acum era trei după-amiaza și  se afla la sediu. O întrunire era programată l-a ora patru, deci mai avea timp să hoinărească, încercând să o găsească pe Narcissa.

        Când a vrut să meargă spre bibliotecă, crezând că ea este acolo, a luat-o greșit pe holuri și ajunse într-o aripă a casei pe care nu o mai văzuse.
Totul era negru și pe coridor era foarte frig. Regulus era speriat, dar și curios, așa că înaintă. Când se uită la ușa din capătul holului văzu un șarpe mort atârnat de ea. Se uită speriat la el, dar tot înainta.

          Nu mai avea mult și ajungea la ușa, dar se trezi atins de-o mână. Tresări speriat și-și scoase bagheta, dar văzu că nu era nimeni pe coridor. O rafală de vânt trecu pe acolo și Regulus o luă la fugă. Nu se oprise până nu ajunse în fața bibliotecii. Intră  repede și trânti ușa, speriind-o pe Narcissa care citea o carte la masa din mijloc.

           — Regulus! Ce-ai pățit ?
   
            Se apropie speriată de el și îi puse o mână pe umăr. Regulus tremura încă de frică și Narcissa își dădu seama de asta.
   
            — Regulus, ce-ai pățit ? Te rog, spune-mi!
       
             Dar Regulus nu scoase un cuvânt. Înaintă încet spre un scaun și se așeză pe el, iar Narcissa s-a pus în fața lui, încă speriată de ce ar fi putut păți Regulus. După trei minute, în care se calmase puțin, a început să vorbească, spre fericirea Narcissei.

           — Am ..... Am încercat să te găsesc și în loc să ajung în bibliotecă....am ajuns pe un coridor întunecat, friguros și înspăimântător.

            Narcissa făcu ochii mari, începând să  înțeleagă ce îl speriase. Acel loc îi sperie pe toți. După o pauză de câteva secunde Regulus continuă să vorbească.

           — Am simțit că mă atinge o mână, dar nu era nimeni și a început să bată vântul deși nu erau geamuri, iar apoi am luat-o la fugă.

           — Nu ești primul.

           Regulus își mută privirea, care era până acum la cărți, pe Narcissa.

          — Poftim ?
       
          — Acolo stă Lordul. Locul este plin de vrăji și nu unele obișnuite, dar nu am mai auzit până acuma de mâini care să te atingă. Probabil este o altă vrajă complicată pe care doar Lordul o poate face.

           — Cine a mai fost acolo ?

           — Scumpul meu soț, Lucius, nu s-a putut abține. I-a fost lui musai să se sperie de moarte.
   
            Narcissa avea o voce sarcastică și Regulus nu se putu abține să nu râdă, Narcissa zâmbi și ea.

         — Dar vorbesc serios, chiar a fost acolo, poate era mai speriat decât tine.

             Dar Regulus nu mai era atent. Se uită spre rafturile de cărți și îi părea că lipsește ceva. Le mai analiză o dată cu atenție și își dădu brusc seama ce lipsea.

             — Unde-i cartea ?

             Narcissa se uită la el surprinsă și-și mută privirea spre rafturi ca și Regulus.

           — Ce carte ?
           — Cartea acea care mârâie, se zbate și era legată de raft.
           — Nu știu, dar ce contează ?
           — Nu contează, doar întrebam.

         Adevărul este că lui Regulus i se pare ciudat.

          „ Lordului nu-i place să se atingă cineva de carte, probabil de acea a dus-o de aici.”
       
           Dar parcă acea carte nu este doar una foarte importantă pentru lumea vrăjitorilor. Regulus simțea că este ceva mai mult pentru Lord, nu doar o carte prețioasă. Însă orice gând îi fu spulberat de un urlet asurzitor de durere.

             — Eu plec, nu vreau să mai aud urletele, Narcissa.
             — Nu poți! Spuse ea, uitându-se  la el speriată. Lordul o să-ți zboare capul dacă nu vii la întrunire.

              Regulus închise ochii, uitase complet de asta. Îi deschise și se duse spre raftul de unde lipsea cartea, atinse una la întâmplare și o luă de pe raft. Era despre creaturi magice, pe Regulus nu-l prea interesează creaturile, dar nici nu vrea să se plictisească.
   
                „ Cred că această carte este cea mai normală și puțin înfricoșătoare din toată biblioteca”
 
            Regulus gândi asta în timp ce se așeză la masă, unde încă stătea Narcissa. Deschise cartea la pagina 195, iar creatura de pe foaie era un hipogrif. Îi plăceau hipogrifii, odată, unul l-a lăsat să-l mângâie, iar senzația a fost uimitoare. Asta s-a întâmplat când era în anul patru, hoinărea fără permisiune în pădurea interzisă și a dat de unul. A știut ce este, pentru că a citit despre ei în anul doi.
  
            — Trebuie să mergem. Acestea erau vorbele Narcissei, care până acuma îl privise cum stă cu ochii în carte.

             Regulus aprobă, dând din cap și se ridică odată cu ea, ieșind amândoi din bibliotecă. O luaseră pe coridor, ajungând în sală. În drumul lor trecură pe lângă acel coridor care îl speriase pe Regulus, atunci parcă un fior de frică îi trecu pe șina spinării. Deși locul acela îl speriase, era tare curios să afle ce ascunde Lordul după acea ușă, dar își impusese să nu mai pună piciorul acolo.

          Ajuns la întrunire, a observat că     singurele locuri libere erau lângă Lucius și Bellatrix, așa că Regulus merse spre Bellatrix lăsând-o pe Narcissa lângă soțul ei. Lordul intră în încăpere și-și aținti privirea spre Regulus, iar acesta se prefăcu că nu observă.

             Se ridicară cu toții în picioare, așteptând să se așeze Lordul și șarpele ăla urât lângă el, iar apoi toți s-au pus pe scaune. A început o discuție despre planul  de-ai atrage pe uriași de partea lor, dar Regulus nu prea era atent, până își auzi numele.
Își întoarse capul spre Lord și spuse:

          — Da, Lordul meu ?
          — Vreau să-ți dau o misiune. Una foarte importantă și nu poți refuza!
          — Nici nu aș fi făcut-o, Lordul meu.

             Regulus stă și așteptă ordinele, speră doar să nu moară în misiunea asta.