Regulus Black

Interiorul seifului 626

        A doua zi după întâlnirea cu Sirius, înainte să meargă la Gringotts, Regulus stătea pe patul lui și citea din nou scrisoarea pe care a primit-o de la persoana misterioasă.

        „ Nu-ți băga nasul unde nu-i treaba ta! Lui nu îi place asta, așa că ai grijă, Regulus!

         I se părea că a mai văzuse acel scris, dar nu putea să-și amintească de unde.

         Când s-a ridicat de pe pat ca să pună scrisoarea înapoi, a observat roba pe care a purtat-o ziua trecută la Gringotts și brusc și-a adus aminte de cheia pe care a pus-o în buzunarul acestei.

         Un zâmbet uriaș i-a apărut pe față și a luat roba de pe scaunul pe care era pusă și i-a verificat buzunarul. Când mâna lui a atins ceva rece, acesta a scos un țipăt de victorie. Ziua trecută a fost prea ocupat să se gândească la discuția avută cu Sirius ca să se mai gândească la seif. Dar când a scos cheia din buzunar și-a dat seama că putea să afle în sfârșit ce era în seiful cu numărul 626, seiful Lordului Întunecat.

                                   ***
Două ore mai târziu, Regulus se afla la Gringotts în fața seifului 626. Mâna dreaptă îi tremură pe cheie din cauza emoțiilor.

        — Acum ori niciodată! Și-a spus lui însăși înainte să învârtă cheia și să deschidă ușa.

          A scos cheia din ușă și a bagat-o înapoi în buzunar că să nu observe  cineva că a fost deschisă ușa. Și-a scos bagheta din robă și a împins ușa seifului, facându-și loc să intre. A închis ușa imediat ce a pășit cu ambele picioare pe podeaua rece a seifului.

           Inima lui Regulus a început să bată mai repede când și-a dat seama că nu era nici o sursă de lumină în seif. Acesta a ridicat bagheta și a spus:

        — Lumos!

          Vârful baghetei s-a luminat și a aruncat lumină în încăpere. La început seiful părea că oricare seif al unei familii bogate, dar ce i s-a părut  lui Regulus că este ciudat era o farfurie care stătea pe jos. Pe  aceasta  stătea o bucată de pâine mâncată pe jumătate.

          — Asta-i tot ce-mi dă. Trebuie să supraviețuiesc cu o bucată de pâine o săptămână întreagă.

          Regulus a tresărit speriat la auzul acelei voci slabe. Acesta și-a întors capul spre stânga. A observat o siluetă în acel colț, dar nu a putut să-i vadă fața din cauza colțului întunecat în care stătea aceasta. El și-a îndreptat bagheta spre acea siluetă că să-i lumineze chipul cu ajutorul vrajii.

            Ochii lui Regulus s-au umplut de milă când a văzut că acea siluetă era de fapt un bătrânel. Acesta era slab și părea înfometat, hainele lui erau murdare și rupte în câteva locuri. Regulus și-a revenit repede din starea de șoc și s-a apropiat de bătrânelul care stătea ghemuit pe podeaua seifului.

          — Cine ești? De ce te-a închis aici? A întrebat Regulus.

         Bătrânelul și-a ridicat ochii verzi spre el, părul lui cărunt și lung până la umeri căzând-ui pe spate.

          — Numele meu nu contează, dar al tău da. Asta dacă decizi să mi-l spui.

            Regulus s-a uitat cu nencredere la el, dar a răspuns.

       — Regulus... Black, a decis el să-și spună numele întreg.

       — Îmi amintesc de familia Black, obsedați de sângele pur.

       — Nu toți, a spus Regulus pentru prima dată în viața lui, și nu s-a referit doar la Sirius ci și la el.

         Bătrânelul s-a uitat cu o privire curioasă la el, dar nu a scos niciun cuvânt. Iar Regulus a profitat de asta ca să pună din nou întrebarea la care nu a primit niciun fel de răspuns.  

        — De ce te-a închis Lordul aici?

        — Voldemort crede că știu prea multe și într-adevăr știu prea multe.

           Regulus a fost șocat să audă numele Lordului rostit că și cum ar fi o nimica toată din gura acelui bătrânel.

        — Ce știi?
      
        — O, Regulus ce mult aș vrea să ști, dar nu. Nu am de gând să-ți spun. Increderea mea în alți oameni a murit cu mult timp înainte că tu să te naști. Tu pari un băiat bun, dar nu risc.

        — Fără supărare, dar nu prea ai ce să riști. A spus Regulus uitându-se la farfuria cu pâine de pe jos.

        Spre mirarea lui, bătrânelul a râs, un râs slab, dar încă un râs.

         — Ai tu dreptate în felul tău. Dar încă pot risca multe. Nu știu ce o să faci dacă îți spun. Nu am incredere, nici tu nu ar trebui să ai prea multă încredere în unii oameni. E periculos prin vremurile astea. Ai niște apă?

         Regulus a clipit confuz la auzul întrebării, ne înțelegând schimbarea bruscă de subiect. Apoi și-a dat seama că acelui bătrânel trebuie să-i fie sete. Cine știe când a primit ultima dată apă din partea Lordului. Regulus a scos o sticlă ne-ncepută de apă 
dintr-un buzunar al robei și i-a
întins-o. Acesta a luat-o și a început să bea cu poftă, potolindu-și setea.

       — Pot să păstrez cea mai rămas ?

       — Sigur, i-a răspuns Regulus.

        — Deci tu ești cel care răspundea bătăilor mele în ușă?

        — Da, i-a răspuns Regulus pe același ton neutru.

         Bătrânelul la studiat atent pe Regulus, încă stând pe jos.

        — Câștigă-mi încrederea! A spus acesta pe un ton care spunea clar că nu va accepta un refuz de la el.

      —  Poftim ? A întrebat Regulus șocat. Cum ar trebui să fac asta ? A vorbit acesta din nou după ce și-a revenit din șoc.

      — Nu este clar? Mor aici de foame, adumi și tu niste mâncare și apă proaspătă când mai vi pe aici. Apropo cat de des vi pe aici?

         Regulus a zâmbit la răspunsul și întrebarea lui.

       — Vin în fiecare zi, aici lucrez. Cate 4 ore pe zi.

       — Perfect, deci vrei să batem palma ? Tu îmi câștigi încrederea aducândumi mâncare și apă, plus făcând un lucru, două pentru mine când îți cer, iar eu o să-ți dau răspunsuri.

        Regulus era gata să zică că bat palma, dar și-a dat seama de ceva.

       — De ce nu ieși ? De ce nu-mi ceri să te scot de aici ?

        Bătrânelul a zâmbit, un zâmbet trist și a răspuns:

      — Lordul a pus o vrajă foarte puternică. Nimeni altcineva înafară de el nu poate să o ridice. Așa că sunt blocat aici, a spus acesta sunând mai trist ca și zâmbetul lui.

         Lui Regulus i s-au făcut din nou milă de el și a spus:

        — Batem palma.