Regulus Black

Arta oclumenției

           Regulus se așezase pe scaun în fața Lordului deja de două minute, dar Lordul nu spuse nimic. Singurul lucru pe care îl făcea era să se uite atent în ochii lui Regulus de parcă voia să îi intre în minte, cea ce îl  înspăimânta foarte tare.

          — Seiful ? Întrebă Lordul cu o voce severă.

          — Seiful este foarte bine păzit, nu o să fie probleme cu el.Spuse  Regulus imediat ce Lordul puse întrebarea.

            Lordul aprobă din cap și se ridică de pe scaunul lui din capul mesei, începând să se plimbe prin încăpere.

           — Știu că probabil ai auzit câte un sunet din seif. Este vorba despre o mică creatură  pe care am pus-o acolo, nu sunt foarte multe exemplare în lume. Nu este periculoasă dacă te întrebi, îi place mult aurul, ba chiar se hrănește cu el , așa că am decis că seiful de la Gringotts este potrivit.

                 Regulus ascultase totul în liniște, neînțelegând de ce Lordul îi spusese asta, dar macar știa ce era în seiful acela. Deși se cam îndoia că era o simplă creatură inofensivă.
 
             — Cât despre cartea ce se zbătea în bibliotecă, nu-ți mai băga nasul ! Nu este treaba ta ce s-a întâmplat cu ea.

                Cuvintele Lordului erau foarte dure și clare, așa că Regulus nu mai spuse nimic, doar aprobă din cap.

          „ De unde știe toate astea ?”

          Această întrebare luă locul tuturor gândurilor în capul lui Regulus.

           — Poți pleca, în seara asta vei patrula din nou cu Narcissa. Începeți la opt seara.

          — Da, Lordul meu!

              Regulus ieși rapid din sala de întruniri și o porni spre bibliotecă. Dar, în drumul lui, văzu acea aripă a casei în care el mai că a murit de frică. Își aminti că acolo își petrece Lordul timpul cât stă la sediu.

    — O fi el puternic, dar nu este șeful meu! Este doar un vrăjitor puternic, obsedat de magie neagră, iar eu m-am săturat până peste cap, spuse Regulus în șoaptă începând să se enerveze.

           „ Am citit despre legilimenți când eram în anul șase, nu m-am prins din prima, dar mi-am dat seama că mi-a intrat în minte. ”  

            De data asta nu a mai rostit cuvintele cu voce tare, doar le-a gândit. Își continuă drumul spre bibliotecă nervos, încercând să se calmeze. Când intră nu era nimeni, așa că închise repede ușa și se îndreptă spre rafturi căutând o anumită carte.
Peste două minute de căutare o găsi, era de mărimi normale, coperta maro și cotorul subțire, dar pe Regulus îl interesa titlul, „ Arta oclumentiei”. O luase de pe raft și se așezase pe un scaun la masa din încăpere. Deschise cartea la prima pagină și se puse pe citit.

          „ Oclumenția este arta care îți protejează mintea de legilimență și practicanții ei.”.

            Regulus a continuat să citească până se făcuse aproapele ora opt, mai avea douăzeci de minute și începea patrula. Dar reușise să citească destul de mult din ea și avea să o ia cu el acasă oricum, așa că o băga într-un buzunar interior al robei lui verde închis.

       — Să te văd cum intri în mintea mea după ce învăț să te blochez, Lordule! Spuse Regulus cu voce tare,  enervat de faptul că Lordul nu-i respectă intimitatea propriilor gânduri și nu are încredere în el.

             Regulus  ieși afară din bibliotecă și mai apoi din casă, văzând că Narcissa era în fața ușii de la intrare, în aerul rece al nopții. Chiar dacă era vară, era destul de frig.

           — Bună, Regulus! Ce faci ? Spuse ea veselă.

          — Mda... sunt bine, tu? Spuse el indiferent. Dar Narcissa nu observă asta.
   
         — Sunt cea mai fericită persoană din lume. În primul rând ai supraviețuit discuției cu Lordul, mi-a spus Bellatrix. Regulus o văzu agitată și când era gata să spună el ceva ea a continuat. Bine, pe cine păcăleasc? Am avut o zi minunată am obținut două zile libere de la Lord ceea ce este o minune și aseară am dormit incredibil de bine.

             — De ce ai dormit așa bine azi-noapte ? Întrebă Regulus amuzat de „ fascinanta” zi a Narcissei.

            — Draco nu a plâns toată noaptea și, exact ca acele două zile libere de la Lord, o noapte în care Draco să nu plângă este o minune.

             Regulus nu se mai putu abține și pufni într-un râs și nu se opri decât atunci când văzu fața lui Narcissa.

          — Ce ar fi să ai tu grijă de el o noapte să vezi cum este ? Apoi nu o să mai râzi, de fapt o să râd eu cu Lucius de tine.

           Regulus se gândi puțin, lui chiar îi plăcea de Draco. După părerea lui era un copil simpatic.

             — Bine, spuse el după câteva secunde de gândire. Stau cu Draco mâine seară, îl aduci și poți să-l iei a doua zi înainte să merg la lucru. Așa o să stai liniștită măcar în una din zilele  tale libere, iar eu o să văd cum este să ai grijă de un copil.

             Narcissa zâmbi și dădu din cap aprobator.

         — Bine, dar ți-l aduc mâine după ce vii de la serviciu, așa stai toată ziua cu el. Înainte să întrebi, da, îl vei aduce la sediu. Stai cu el toată ziua și dacă pățește ceva te omor cu mâna mea.

         — S-a făcut! Mâine după ce vin de la serviciu îl aduci la mine acasă, după îl iau cu mine la sediu și o să am grijă de el până a doua zi când o să vii să îl iei, înainte să merg la serviciu.

               Regulus spuse asta mai mult ca să-i arate Narcissei că știe ce are de făcut, iar ea zâmbi mulțumită.

       „ Ce poate fi așa greu ? Este doar un copil.”
       
            Își spuse Regulus în gând începând patrularea împreună cu Narcissa.