Regulus Black

Horcrux

             Nu a dormit toată noaptea. Draco a plâns și a râs, dar de dormit,  nici vorbă, orice a încercat Regulus să facă. Când Narcissa a venit, l-a găsit pe Draco dormind, adormise cu câteva minute în urmă, iar Regulus abia se mai ținea pe picioare de oboseală.

          După ce a recunoscut în fața Narcissei că nu este ușor să ai grijă de Draco și ea i-a râs în față, a plecat la lucru.

            Acum se plimba printre seifuri și se plictisea. Avea o slujbă foarte plictisitoare, dar era plătit cu 5 galioni pe oră așa că îi convenea.

           Plimbându-se printre seifuri a  văzut un bătrân înalt, cu par lung, alb și cu o barbă la fel de lungă și de aceași culoare, iar pe nas avea o pereche de ochelari în formă de semilună. Era imposibil să nu-l recunoști. Regulus observă că nu era însoțit de niciun goblin.

           „ Probabil el are unele beneficii, având în vedere că este Albus Dumbledor.”

         Astea erau gândurile pe care le avea Regulus în timp ce se îndrepta spre directorul școlii Hogwarts.

          — Bună ziua! Ce faceți aici neînsoțit, domnule Dumbledor?

          Dumbledor își întoarce capul spre Regulus atunci când îl aude vorbind și îi zâmbește cu zâmbetul său prietenos.

          — Bună! Mă bucur să te revăd Regulus. Am venit doar să verific seiful cuiva, tu ?

             Regulus se uită în jur și văzu că el cu Dumbledor stau fix în fața seifului 626.

           — Aici lucrez, domnule! Spuse Regulus cu privirea din nou la Dumbledor, dar directorul îi observase ochii poposind pe seif.

          — Mă bucur! Eu ar trebui să plec. Nu vreau să te rețin în timp ce lucrezi.

            — Stați liniștit domnule, am cea mai plictisitoarea slujbă! Seifurile aste sunt protejate cu milioane de blesteme, așa că nu dă nimeni jafuri. Nu există deloc  acțiune pe aici.

           — Sunt sigur că atunci când ești în preajma lui Voldemort nu ai timp să te plictisești. La revedere, Regulus!

         Dumbledor trecu pe lângă el lăsându-l cu gura căscată.

                  „ Tocmai a băgat subtil in discuție faptul că sunt mortivor ? Dar mai important, de unde știe el că sunt mortivor ? ”

                Regulus avea răspuns la una din întrebările pe care și le punea, și aceea era prima, faptul că Dumbledor a băgat în discuție devotamentul lui Regulus față de Voldemort. Iar la cealaltă întrebare nu avea răspuns și nu avea de gând să se implice în aflarea lui.
            După trei ore, Regulus ieși din Gringotts, apărând în fața sediului. Încă se gândea la ce îi spusese Dumbledor, dar când a intrat în casă a decis să o lase baltă. Asta în cazul unei intrări ilegale în mintea lui. Încă nu stăpânea Oclumenția, era foarte greu s-o stăpânești, mai ales că singura metodă prin care o poate învăța era o carte.

           Regulus se îndreptă spre bibliotecă, dar se opri în fața coridorului care duce spre locul în care stă Voldemort. Nu știa nici el de ce, dar Regulus o luă pe acel coridor. Totul era la fel, întunericul domina coridorul. Ușa pe care atârnă șarpele apăru în fața lui Regulus, iar el se îndreptă spre ea din Merlin știe ce motiv.

           — Nu o să se întâmple nimic Nagini. Regulus tresări când auzise vocea rece a Lordului din partea cealaltă a ușii. Se apropie mai mult de ușă și ascultă cu atenție. Horcruxurile mă vor proteja de orice. Nimeni nu mă poate distruge Nagini, continuă Lordul să vorbească.

           Regulus a decis că a stat destul să asculte așa că plecă repede de acolo înainte să îl prindă Lordul.

           „ Pe barba lui Merlin, ce-i ăla Horcrux ?”

           Gândurile lui Regulus se învârt în jurul acelui cuvânt, dar nu găsea niciun răspuns. Nu mai auzise în viața lui de Horcruxuri. Gândurile i se opriseră abia atunci când intră în bibliotecă și auzi un mârâit. Și-a întors capul spre raftul cu pricina și a văzut-o. Aceași carte pe care Regulus nu o mai văzuse de ceva vreme, se zbătea și mârâia legată de raftul pe care fusese pusă și înainte. Chiar atunci când vru să se apropie fu întrerupt de o voce.

          — Lordul a interzis intrarea în bibliotecă.

          Regulus se întoarce cu fața spre persoana care a vorbit și dă cu ochii de  Bellatrix. Dar când acesta vru să întrebe de ce, verișoara lui a ieșit din încăpere, lăsând ușa deschisă ca să poată ieși și el. Regulus nu a mai stat pe gânduri și a plecat, nu voia să aibă probleme cu Lordul, dar nu putea să nu se gândească la vorbele Lordului „ Horcruxurile mă vor proteja de orice”.

          „ Cum adică Horcruxurile îl pot proteja, nu are sens. De ce ar avea el nevoie de protecție ? Ce l-ar putea distruge pe cel mai mare practicant de magie neagră ?„

        Regulus se gândi la asta în timp ce traversa un coridor pe care nu îl mai văzuse, dar nu băga de seamă locul necunoscut în care se afla pentru că un alt gând îi năvăli în minte.

           „ Trebuie să fie magie neagră. Orice este acel Horcrux, sigur are legătură cu magia ...”

         Gândul îi fu oprit de o ușă, de fapt atunci când s-a izbit de o ușă. Se uită în jur și a realizate și el că a ajuns din nou într-o aripă necunoscută a casei.