Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mara: Cu prietenii mei cei mai buni pe zonă.
Cristi: Ce te-a apucat? Poate faci vreo nebunie.
Mara: Nu fac nicio nebunie, doar mă arunc de pe pod să scap dracului de viața mea.
Cristi: Unde ești?
Mara: În pădurea de lângă casa mea, ce dracu' îmi pui întrebări din astea?
Cristi: Băi ești bine?
Cristi: Maraaa.
Cristi: Mara, răspunde!
Cristi: Maraaa!
Cristi s-a panicat văzând că Mara nu raspunde și de frică să nu pățească ceva a plecat spre casa ei.
Când a ajuns a văzut o pădure care începea cu un pod, în spatele casei. S-a îndreptat fugind spre pod. Mara nu era acolo, așa că a plecat mai departe în pădure, unde a găsit-o, lângă trunchiul unui copac, aproape înghețată de frig.
—Mara? țipă Cristi speriat. Mara,trezește-te!
Când voia să o ia în brațe, a văzut o lamă pe jos. I-a tras mâneca de la bluză și a văzut că avea tăieturi destul de adânci.
—Mara! Mara, te rog, nu mă lăsa.. spune Cristi dându-i o lacrimă pe obraz.
—Cine ești? Dă-te jos de pe mine! țipă Mara, ca și trezită din somnul de frumusețe.
Cristi o privea fără sa spună nimic. A dat să plece, fericit că Mara e bine, dar fata s-a ridicat și l-a apucat de mânecă, oprindu-l din mers.
—Te-am întrebat cine ești. țipă Mara.
Acesta nu a scos un cuvânt.
—Cristi? Cristi, tu ești? Spune-mi că tu ești!
—Nu știu, asta să-mi zici tu, babygirl, spune Cristi uitându-se atent în ochii fetei și încercând să își șteargă lacrimile evidente.
Mara îl ia în brațe fără să mai scoată o vorbă. Apoi se retrage rușinată.
—Scuză-mă, pentru..asta.
—De ce să te scuzi? Nu-ți place să-ți îmbrățișezi iubitul?
—Cristi, chiar și în viața reală, tot așa ai rămas. Am crezut că o faci pe prostul.
—Cu tine mereu am fost sincer, babygirl, spune Cristi și se așează pe jos. Acum vino aici, zice și îi face semn să se așeze pe el. Povestește-mi tot. Nu-mi ascunde nimic. Sunt aici pentru tine.
Mara, deși evident de rușinoasă, se așează și nu spune nimic preț de câteva secunde, apoi începe să povestească, din când în când, curgându-i lacrimi pe obrajii roșii de la frig.
—Păi, spune-mi tu, cum te-ai simți, dacă ai afla după 16 ani că ai fost adoptat și că părinții tăi reali sunt defapt mătușa și unchiul tău din partea părinților adoptivi.
—Oh, iubito. Nu știu cum aș putea să te fac să te simți mai bine, spune blondul.
—Nu poți, nimeni nu poate.
—Sau poate pot, spune băiatul, iar apoi o sărută lung.
Fata a vrut să-l oprească, dar știa că nu poate. Se indrăgostise. Se îndrăgostise de un anonim.
—Acum că te-am făcut să te simți mai bine, povestește-mi în continuare, spune blondul uitându-se țintă în ochii brunetei.
—Păi, ce aș mai putea să îți spun, asta e tot.
—Aș avea eu o întrebare. De ce nu îți cauți părinții reali?
—Pentru că au murit. Din ce mi-a spus mama, care nu e mama, mama mea adevărată era sora ei. Și i-a promis că va avea grijă de mine și îi voi fi ca propriul copil, mai ales că ea nu poate avea copii.
—Păi, babygirl, nu a făcut altceva decât să aibă grijă de tine. Nu ar fi trebuit să pleci de acasă, îi spune blondul. Sunt sigură că sunt foarte îngrijorați.
—Trebuia să îmi spună mai devreme, așa poate că aș fi primit vestea mai bine. E vina lor, spune bruneta cu asprime în glas.
—Dar așa m-ai văzut însfârșit. La o primă impresie, cum sunt? spune Cristi observând că fetei i-a apărut primul zâmbet pe această seară.
—Ești..frumos. La prima impresie îmi pari o persoană bună. Nu știam că ești așa, Cristian.
Băiatul o mângâie pe frunte, apoi îi șterge lacrimile.
—Crede-mă că te iubesc, zice și o sărută din nou, iar Mara contribuie de data aceasta.
Dar sărutul a fost oprit de vocea răgușită a mamei sale, văzând-o pe Mara de pe pod, iar mai apoi apropindu-se de fată. Mara s-a ridicat de jos, iar blondul a rămas înțepenit, cu ochii țintă la silueta din întuneric.
—Scumpo, eu și tatăl tău eram îngrijorați, ce cauți aici?Haide acasă, avem de discutat.
Fata nu se uită în ochii mamei sale, și pleacă inainte spre casă, făcându-i cu mâna discret iubitului său.
Femeia a rămas în spate, de parcă ar fi avut ceva de discutat cu blondul.
—V-am recunoscut, stați liniștită, spune băiatul înainte ca femeia să apuce să vorbească .
—Ce cauți aici? Nu vreau să te mai văd lângă fiica mea. Daca va afla..
—Ce să afle? Adevărul? Și pentru asta, stați liniștită, nu îi voi spune, nu vreau să o rănesc mai mult decât ați făcut-o voi.
—Du-te. Nu vreau să te vadă Robert, spune femeia.
—Bine, mă voi duce. Dar nu voi permite să îmi interziceți să mă întâlnesc cu Mara, doar nu sunteți mama mea. Și știți prea bine la ce mă refer, spune Cristian apoi pleacă cu capul în jos, inaintea doamnei Teodorescu.
—Nu sunt mama ta, dar sunt mama Marei! țipa ea, însă Cristian nu se mai uită în spate.
Sper că v-a placut acest capitol,o să încep să le fac mai lungi,și nu vor fi doar conversații. Votati că nu vă cade mâna😉
