"Îl îmbrățișez strâns.Îi puteam simți pulsul,care era foarte accelerat.Ne-am retras din îmbrățișare și l-am lăsat să plece."
Pentru prima dată,am văzut cine e Vlad cu adevărat.E un om bun,cu un suflet mare.Mă bucur tare mult că el și prietena mea cea mai bună sunt împreună,se merită unul pe celălalt.
Însă,gândul nu imi poate sta decât la Cristi,la sufletul meu.
-Domnișoară...?îmi spune doctorul.
-Mara.
-Deci,domnișoară Mara,v-aș ruga să mergeți în salonul băiatului.Sunt mulți specialiști care susțin faptul că,chiar dacă o persoană este în comă este pisibil să vă audă,mai ales că dânsul nu este în comă profundă,este de gradul 15.Poate așa îl veți ajuta.
-Sigur că voi merge.spun eu confuză,nu am înțeles nimic din ce a spus doctorul.
Intru în salon,și îl vad pe Cristian conectat la diferite aparate.
Încep din nou să plâng incontrolabil.
E doar vina mea,te urăsc tată!
-Doamne iubire,știi ca te iubesc mult.Nimeni niciodată nu m-a făcut mai fericită.De când ai apărut tu în viața mea,știu ce înseamnă cu adevărat iubirea.Fă-te bine,dragostea mea.spun strângându-l tare de mână.
Nu a reacționat in niciun fel,așa că am vrut să mă ridic de pe scaun,dar o mână mă trage înapoi.
-Nimeni în lumea asta nu mi-a vorbit așa frumos,iubire.
-Cristian!spun și îi sar în brațe.
-Mi-a fost tare dor să te ating.
-Și mie.O să te scot de acolo,promit.Măcar o să pot veni la tine cât stai la spital.
-Nu știu dacă ar trebui să ne facem speranțe false.Mara,ascultă-mă,tu trebuie să îți găsești pe altcineva,pe cineva care poate avea grijă de tine.
-Niciodată.Tu ești destinul meu.Și dacă e nevoie,o să ți-o reamintesc de mii de ori,Cristian.
