"Când am ajuns am deschis ușa mare,care aparent era descuiată. De obicei mama o încuia.
Când am mers în living nu știam cum să reacționez, mi-a venit să plâng când am văzut....."
Când am văzut ce îi făcea tata mamei. Mama era legată de un scaun și tata o amenimța cu un pistol. Mama plângea și încerca să îl liniștească dar acesta era din ce în ce mai nervos.
Frica mi-a pătruns prin vene. Indiferent cât rău mi-a făcut femeia asta, nu merită să pățească nimic, m-a crescut și a avut grijă de mine până acum.
Eram foarte speriată, nu știam ce să fac. Am ieșit din casă și am mers la primul om pe care l-am văzut și l-am rugat să mă ajute, să facă ceva. Acesta a sunat poliția, nu mă așteptam. Nu vreau să îl bage la pușcărie, pentru că încă sper că tata nu e așa..
După ce l-au luat pe tata la secție, am mers și eu la poliție cu mama.
—Haide, mamă, trebuie să dai o declarație, îi spun eu, văzând încă frica din ochii ei.
Aceasta s-a dus tăcută în biroul polițistului pentru a scrie declarația.
După ceva timp din cauza mamei tata a fost lăsat să plece acasă, puțin mai târziu.
—Cum ai putut face asta? Doamne, mamă. Cum ai putut să nu dai declarație împotriva lui? Nu ai văzut ce ți-a făcut? o întreb eu.
Ea se uita în gol. Doar se uita și nu zicea nimic. La un moment dat am scuturat-o de mână, iar ea parcă s-a trezit dintr-o transă.
—Nici nu pot să-ți spun adevărul, înțelege, îmi spune mama.
—Ce adevăr? Că tot timpul a fost așa, că te-a agresat si a abuzat de bunătatea ta? o întreb eu.
Dintr-o dată vine Cristian și ne întrerupe. Aleargă spre mine și mă îmbrățișează.
—Iubito, ești bine? spune el gâfâind, ținându-mă strâns de mâini.
—Da, sunt, îi răspund eu. Eu sunt bine. Mamă, eu merg cu el.
—Bine, dar până se întoarce taicătu să fi acasă, te rog, zice mama.
—Ok, spun eu.
După aceea am mers la Cristian, ca să putem vorbi în liniște.
—Am aflat ce ți s-a întâmplat, îmi pare rau..îmi zice Cristian.
—Nu are de ce să-ți pară. Încep să aflu, defapt să îmi dau seama că omul ăsta nu e cine credeam eu că este. Chiar îmi pare rău pentru mama. Nu merită ceea ce i se întâmplă.
Cristi a început să mă sarute. Voia să mă liniștească și chiar o făcea. De fiecare dată când mă sărută, simt aceeași fluturi în stomac. După toată ziua asta încărcată, chiar aveam nevoie de o pauză.
—Te iubesc, îi șoptesc eu la ureche.
—Și eu, babygirl, îmi spune el, dar eu tresar când văd cât e ceasul. Trebuie să plec la părinții mei, mi-e frică deja.
