Cuibul păsărilor

15. Dublu extaz

     —Hai mai repede, fată, că trece alaiul de la biserică spre casa lui Mavrocordat și ratez mireasa! strigă o cucoană zorindu-și în prag servitoarea să-i aducă bastonul.

     —Vin, coniță! Uite!

     —Dacă pierd mireasa, te croiesc taman cu ăsta!

    —Nu termină popă așa de repede! chicoti servitoarea. Cum să mai iasă banu'?

    —Păcătoaso! se răsti cucoana. Pupi icoane și hulești slujitorul Domnului, dracu' să te ia! Ptiu, Doamne, Iartă-mă! Uite cum mă cert cu proasta și pierd slujba!

     Chiar dacă își dorise o cununie modestă, fără prea mult tam-tam și lume gură-cască, Eleny se văzu nevoită să accepte cu stoicism indiscreția curioșilor și să-i salute cu îngăduință atunci când familia Ciure i-i prezenta. Toți întrebau de tatăl ei și îi urau sănătate și nepoți mulți, privind-o cu insistență, mai ales când, foarte aproape de ea, își făcea de lucru și Weiss. Eleny nu părea să dea importanță prezenței lui, nici nu lua în seamă privirile doamnelor, trecute și demult uitate de orice fel de tinerețe, care insinuau o oarecare relație între ea și fotograf.

      Era adevărat. După prima vizită făcută împreună cu tânărul Grig, Weiss își făcuse un obicei în a servi ceaiul și, câteodată, cina în salonul Elenyei, sperând că obișnuința va naște într-un sfârșit sentimente prețioase în inima femeii iubite. Dar nu insistase mai mult de-atât. ,,Cu răbdarea treci marea!" își tot zicea, așteptând să se isprăvească frecușul isteriei provocate de cununia Evei cu profitorul de Grig, ca, mai apoi, să treacă la alt nivel al apropierii dintre el și Eleny, cel al simțurilor renăscute.

     În urma trăsurii în care se aflau mirii venea trăsura părinților. Ciure și soția sa o rugaseră pe Eleny să-i însoțească, iar Weiss, profitând de faptul că era un prieten atât de apropiat familiei miresei, se autoinvitase lângă soacra mică. Emil pregătise sala de bal organizată chiar în sera de care era foarte mândră Eugenia, dar pe care trebuise cu această ocazie festivă să o eliberezte  aroape complet de flori. Ornamentele îmbogățeau pereții de sticlă și lumina naturală pătrundea proaspătă și strălucitoare în sala spațioasă și albă. O mică formație era cocoțată pe un piedestal făcut anume pentru ea, iar dinspre bucătărie se construise un culoar acoperit cu o copertină, ca să nu apuce să se răcească preparatele gătite cu atâta grijă de cei patru bucătari și ajutoarele lor.

      Primul acord întoarse privirile tuturor spre cei doi tineri. Grig o ținea de mână pe Eva și o purta ca pe o porumbiță albă s-o vadă întregul public. Eva zâmbea, dar ochii ei nu aveau strălucire. Invitații făcuseră cerc în jurul lor lăsându-le spațiu.

     —Sper să mă descurc..., șopti Eva simțind privirile tuturora ca pe săgeți trimise drept în mijlocul spatelui ei. N-am mai dansat până acum cu cineva în față...

     —Lasă-te condusă de mine! N-am să te chinui prea mult. Te prinzi de mine strâns și te lași în voia mea! Sau... vrei să rămână acest dans întipărit în minte tuturor, poate chiar și generației viitoare?

     —Domnule!

     —Grig, te rog! Suntem căsătoriți.

     —Să nu-ți vină-n cap idei!

     —N-or să-mi vină dacă mă aleg cu un bonus!

     —Ce bonus? Nu fi nesuferit tocmai acum! Se uită toată lumea la noi!

     —Vreau bani! punctă Grig.

     —Ai să-i ai după nuntă!

     —Vreau o garanție!