Cuibul păsărilor

11. Promisiuni...

      —Domnule..., îi ceru Eleny bărbatului să se prezinte, deși îl recunoscuse pe pretendentul șiret, care dejucase planurile lui Weiss.

      —Grigore Ciure, dar prietenii îmi spun Grig și mi-aș dori să mă număr printre obișnuitele dumneavoastră cunoștințe!

      —Ce cauți aici? îl întrebă Eva surprinsă de venirea lui neașteptă, dar și necăjită de momentul inoportun ales de el.

      —Drăguța mea logodnică, uiți că sentimentele îl poartă pe un bărbat pe unde nici nu gândea vreodată?  întrebă el mieros. Mărturisesc că a trebuit să-mi pun în funcțiune câteva perechi de ochi ca să dau de urma ta...

      —Nu fugeam nicăieri, domnule! se apără Eva. Doar că nu ai picat deloc bine!

      —Eva! o atenționă Eleny surprinsă de cât de directă putea fi fata. Manierele..., îi dădu ea de înțeles.

     —După Crăciun, doamnă! răspunse fata ridicându-se de pe canapea și prinzându-l pe bărbat de braț. Acum domnul o să plece pe unde a venit. Sau preferi fereastra? îl întrebă ea batjocoritor.

     Dar Grig nu voia să plece. Făcu o rotire amplă, obligând-o pe Eva să alerge prin salon după el și ajunse iar în fața doamnei Eleny.

     —Doamnă, deși tânără mea viitoare soție nu mi-a dus dorul, țin să vă amintesc împrejurările în care ne-am cunoscut și înțelegerea noastră de-atunci...

     —Vă ascult! spuse calmă Eleny.

     —Dar nu-i vreme! insistă Eva. Doamnă, trebuie să-l anunțăm pe domnul...

     —Mai este vreme! spuse Eleny vrând să scape de tânărul insistent. Ce  planuri ai acum dumneata?

     —Cred c-am fost destul de clar. Vreau cât mai degrabă să mă-nsor cu minunăția aceasta de fată, care fierbe de dorință, odată ce m-a cunoscut atât de bine!

     Eva roși. Cuvintele lui nu erau cuminți, iar insinuările lor îi creau imagini deocheate și fierbinți, astfel încât nu își putut potoli reacția sângelui urcând cu rapiditate în obraji și clocotind acolo, năuc. Nu îndrăzni să o privească pe Eleny, chiar dacă știa că doar ea o mai putea ajuta să-l salveze pe Rozman. Idiotul ăsta venise să-i încurce planurile și, dacă avea să i se întâmple ceva rău bătrânului, atunci nu va putea să și-o ierte niciodată.

     —Domnule Ciure, n-am zis că nu sunt de acord cu unirea pe care v-ați dorit-o amândoi, dar nu cred că Eva este pregătită pentru o așa sarcină complexă și solicitantă la care dumneata, cu bunăștiință, dorești s-o supui. O căsnicie trebuie pregătită. Pentru Eva abia am vorbit cu o doamnă profesoară să o instruiască în modul cel mai eficient pentru a putea pătrunde fără riscuri în lumea bună.

      —Va fi soția mea în curând și cred că îndatoririle legate de educația ei îmi vor reveni mie. Nu mai pot aștepta și bănuiesc, adică n-aș vrea s-o jenez în fața propriei mame, dar se prea poate ca în curând să se observe...

      —Ce?! întrebară cele două femei într-un glas.

      —Asta! zise el și-și lipi cu îndrăzneală palma deschisă și caldă de pântecul Evei.

     Eleny păli și buzele i se deschiseră ușor pentru a lăsa un oftat să se elibereze din strânsoarea gâtului. Asta mai lipsea! Copil cu copil... Părinții ei nu-i vor mai îngădui niciodată întoarcerea acasă în aceste condiții. Își roti ochii prin salon ca și când abia acum îl descoperise. Da, da, aici va trebui să rămână, departe de viața agitată și plină de monden a capitalei, aici, blocată într-o poveste împăienjenită, din care Dumnezeu știe cum va ieși...