Cuibul păsărilor

23. Fără urmă...

    —Ce, dracu', păziți în casa asta, nenorociților? se răsti Grig la Nelu și Florica.

    —Mă jur, dragule, că n-am văzut-o când a plecat! sări și doamna Ciure înaintea băiatului ei, mai mult ca să le apere pe slugi.  

    —Nelule, ai căutat-o în uliță? întrebă Grig fără s-o bage în seamă pe mama lui.

    —Parc-a înghițit-o pământul! dădu din mâini a neputință Nelu. 

    —Nu se poate! Trebuie să anunț la Jandarmerie și nu pot! strigă Grig vorbind ca pentru el. Sunt...  un om mort! mai spuse trântindu-se pe canapeaua din salon.

    —Poate știe doamna Sebeșanu..., încercă doamna Ciure. Știi că și data trecută tot acolo fugise.

    —Of, la dracu'! Iar am ajuns la mâna ei! Nelule, verifică de-a mai văzut-o cineva pe uliță! Întreabă birjari, întreabă slugi, întreabă-l și pe dracu', dac-o mai umbla pe străzi, că numai în casa asta văd că și-a băgat coada!

    —Fug, conașule!

    —Și ia seama! îl avertiză Grig. Cu discreție, Nelule, cu cât mai mare discreție, că nu vreau să mă știe tot târgul că mi-a fugit nevasta de-acasă tocmai acum! Dumnezeule, cu ce-am greșit?!

    —Liniștește-te, dragule! veni aproape de el doamna Ciure netezindu-i părul răzvrătit pe frunte. Poate c-o fi o toană de-a Evei. Ce, nu știi cum sunt femeile? Mai ales acum, că-i rămasă grea!

    —Nu cred că o să mai vrea să se-ntoarcă. Dumneata n-ai de unde să știi...

    —Ooho! se auzi încuviințarea Floricăi din hol.

    —Da'ce știi tu, fată, de te bagi în vorba noastră? se-ntoarse iscoditoare doamna Ciure spre ușă.

    —Nimic, coniță! se apără Florica.

    —Atunci pleacă! răcni Grig simțind-o că minte. Ai ajuns să stai la taclale cu slugile, mamă? Mai bine pregătește-te să te duci la doamna Sebeșanu ca să vezi dacă-i acolo! Poate-o convingi să vină...

    —Zi-mi drept, ai dat în ea? îl ispiti ea. Nu, că dacă ai lovit-o, atunci să știu și eu pricina! Să mă justific...

    —Nu, mamă, n-am dat în ea...

    —Eh! se auzi din hol iar Florica.

    Doamna Ciure se uită încruntată la umbra de pe hol, dar continuă să-l ispitească pe fiul ei.

    —I-ai zis ceva să se simtă jignită?

    —De când a vizitat-o doctorul eu nu i-am mai vorbit... Am fost prins cu alte treburi... Afaceri...

    —Ei, atunci n-are de ce să nu se-ntoarcă!

    —Mamă, este o chestiune foarte delicată... Evită să-i vorbești despre mine sau despre statutul ei de soție. Ademenește-o acasă, pentru că, odată intrată pe ușa aia- zise el arătând spre intrare- am s-o duc de-aici undeva la moșie, departe, ca să nu mai îndrăznească să plece de lângă mine!

     —Aiurea! Fata asta n-a fost potolită nicio clipă de când o cunosc! Ba stă la Weiss, ba se mută la Sebeșanca, ba fuge la Rozman, ba vine aici... O să facă pruncul pe drumuri!

     Eva nu era de găsit niciunde. Eleny se arătase surprinsă când o văzuse pe doamna Ciure întrebând-o de nora ei. Nu se agitase prea tare și, în secunda următoare, musafira nepoftită devenise bănuitoare. Înțelesese că Eva era în siguranță undeva, la adăpostul familiei ei, ascunsă, și se simțise ofensată. O primise pe Eva în casa ei cu bunăvoință și înțelegere, sperând că, astfel, băiatul ei va trece pragul statutului de celibatar în partea bărbaților însurați, primind odată cu asta și responsabilitățile care îi reveneau. Acum, nu prea pricepea ce făcuse Grig fetei, de ea alesese să plece de-acasă. Îl știa atent cu damele, limbut când era cazul și foarte lingușitor cu femeile pe care le vâna. Cu Eva, oare, nu făcuse la fel?