Cuibul păsărilor

28. Așteptările aduc dezamăgiri

      Parcă uitase cum mirosea creștetul întunecat al copilului ei și-acum își bucura nările adâncită în curbura gâtului celui mic. Simon era nevătămat și îi încercuise gâtul cu mânuțele lui micuțe. Trupul lui cald i se cuibărise în brațe și bucuria revederii îi făcea pe amândoi să râdă și să lăcrimeze în același timp.

      —Mă bucur, domnule Ciure, că ai participat la eliberarea celor doi, zise căpitanul împingându-l pe Malu să înainteze încadrat de jandarmi. Avea mâinile legate la spate și o rană la brațul stâng, cum îi sfâșiase carnea un glonte care ratase inima. Celălalt rămăsese mort pe prispă, cu privirea lipsită de strălucire. Fără intervenția ta s-ar fi lăsat cu victime nevinovate, continuă el privindu-l pe Simon. Ei, madame Seb, se-ntoarse apoi căpitanul spre Eva, poate ai să-ți păzești copilul de-acum încolo cu mai multă atenție!

      —Nu-ți face griji, căpitane! interveni Grig scuturându-și praful de pe haine. Voi fi bucuros să împart această grijă cu madame Seb!

      —Nu cred că va mai fi cazul! îi reteză ea înflăcărarea.

      —Să sperăm că toate se vor liniști! zâmbi formal căpitanul. Dar trebuie să ne grăbim! Tânărul din trăsură a pierdut deja sânge, n-am vrea să-și piardă și viața...

     Eva se-apropie de targa pe care era întins Ilie. Jandarmul sanitar îi curățase și-i bandajase rana, așteptând lângă el să vină trăsura pentru transport. Era palid și câteva șuvițe i se lipiseră de frunte prin broboanele de sudoare. Ea îi luă mâna plină de praf în mâna ei și-l privi cu infinită recunoștință. Nu se gândise o clipă să-și protejeze viața când plecase după Simon, ca un adevărat unchi al lui.

      —Mulțumesc, Ilie! șopti Eva.

      Ilie zâmbi și oftă, incapabil să poată răspunde. Starea de rău îi provocase slăbirea tuturor simțurilor și-ar fi dorit să foarte mult să se scurgă într-un somn vindecător. Eva îi mângâie apoi fruntea și i-o sărută blând.

       —Ai să te faci bine, Ilie! îi șopti ea. Știi că Ella te așteaptă!

      El oftă din nou, dar de data asta se auzi un geamăt, urmat de accelerarea respirației. Ochii săi se deschiseră țintind înainte un contur închipuit, cu ochi adânci și mari, ochii Ellei. Clătină deznădăjduit capul închizând ochii stâns, cu o lacrimă, iar în colțuri cutele se aliniară într-un evantai desenat.

      —N-am să am dragostea ei vreodată..., spuse el pierdut.

      —Ba o s-o ai, amice! zise Grig apropiindu-se de ei, trăgând agale de căpăstrul calului. Dacă eu sper să mă iubească femeia căreia i-am făcut cel mai mare rău vreodată, atunci tu, un idiot îndrăgostit, ar trebui să te simți privilegiat. Încă mai ai șanse să n-o rănești...

     Eva își ridică ochii spre el, bărbatul pe care ar fi trebuit să-l urască din tot sufletul. Se așteptase să dea peste un vârtej șerpuit și adânc, încolăcit ca iadul în jurul lavei incandescente, dar strălucirea clară de onix din privirea lui o surprinse. Acel întuneric din privire era atât de moale, de luminos că simți nevoia de aer ca să se desprindă de el. Nu, nu era posibil! N-ar fi acceptat o altă capcană întinsă de mintea lui ca s-o aibă iar sub stăpânire!

      Și el simțise zbuciumul ei, de aceea zâmbi stânjenit pentru că nesiguranța care pusese stăpânire pe el în ceea ce-o privea îl descumpănise. Nicio femeie nu-l bulversase atât până acum. Pe toate le citise suficient de repede înțelegându-le dorințele și oferindu-le exact ceea ce râvneau să primească. Oricum nu depunea prea mult efort când damele dădeau  semne că doar flirtau cu el și n-aveau de gând s-ajungă-n patul lui. Cum putea fi numită vânătoare o alergare după pradă doar de dragul mișcării, fără recompensarea învingătorului?