Cuibul păsărilor

29. Echilibru

     —Eva! o chemă el șoptit.

     —Sper să te odihnești, zise ea depărtându-se de fereastră ca să iasă. Mâine Simon va dori toată atenția ta. Crede-mă, poate fi un mic tiran dacă-și pune în cap o dorință.

     —Seamănă cu mine tot mai mult..., zâmbi el apropiindu-se încet de ea.

     Nu știa ce senzație stârnise în trupul lui stând în cadrul ferestrei cu apusul îndărăt. Nu văzuse stânjeneala lui când ea se întorsese spre el. Grig trase aer în piept umflându-l, până simți cum nasturii cămășii țipau sub presiune. Trebuia s-o facă să-l iubească, iar pornirile lui scăpate din nevoia tot mai crescută de a avea o femeie nu-l puteau ajuta. Eva trebuia vrăjită, ademenită, curtată, așa cum făcea franțuzul. Sau nu!

     —Mi-aș dori să rateze anumite obiceiuri ale marelui oportunist Grigore Ciure, zise Eva aruncându-i o privire piezișă, cu înțeles.

      —Pot fi și onest, să știi! o asigură el făcând doi pași spre ea.

      —Noaptea-n somn poate...

      —Îți mulțumesc că m-ai primit. Mă bucur că sunt aici cu voi! se opri el în loc.

      —Nu te obișnui prea mult! O lună va trece repede..., mai zise Eva ieșind în grabă.

      Rămas în odaie singur își duse mâna la pantaloni desfăcându-și cureaua ca să slăbească tensiunea, apoi se răstigni peste cuvertura de lână de pe pat, privind absent cum seara își picta umbrele pe tavan. Crezuse c-o să-i fie ușor, că Eva rămăsese aceeași copilă naivă, care mai credea în dragoste. Dar se înșelase atât de mult. Chiar dacă îi despărțeau doar câțiva pereți, timpul săpase între ei un hău mult mai greu de pătruns. Și-avea nevoie de toată măiestria lui de cuceritor pentru a o face să ierte, să uite și să iubească. Și-apoi, la ce să se întoarcă? Nu-i mai putea oferi nimic, nici cămin, nici confort, nici siguranță. În cuibul lui se mutase altcineva, vânduse în grabă totul, temător să mai aibă de-a face cu oamenii lui Malu. Dar acum, cu trimisul lui Weiss încarcerat, ar mai fi avut o șansă...

      Dis de dimineață Eva plecă la spital, insistând să afle toate amănuntele despre Ilie. Palid, cu un bandaj generos peste tot mijlocul, Ilie o privea obosit. În jur, câteva asistente medicale schimbau așternuturile și oalele de noapte, hrăneau pacienții sau le citeau scrisorile primite.

      —Am vorbit cu doctorul, dragul meu. În câteva zile ai să te poți întoarce acasă. Trebuie să te anunț că avem și un chiriaș...

      —Chiriaș?! se miră Ilie vrând să se ridice, dar renunță din cauza durerii. Ești în toate mințile?

      —Ciure mi-a cerut...

      —Ciure! Șarpele ăla? vorbi Ilie întrerupând-o. Nu pricep, Eva. Vrei viața aia plină de umilință și renunțare să revină? Acum îl ai și pe Simon. Gândește-te la el!

       —La el mă gândesc! zise ea frământându-și mâinile.

       —Iartă-mă, dar eu am altă părere. După câte ai pătimit din pricina lui, nici pe prag n-ar merita să stea!

      —Este tatăl lui Simon...

      —Tocmai de aceea nu are ce căuta lângă el! Ce să învețe? Să rănească până la limita insuportabilului ființele care-l iubesc? Ai auzit c-a făcut din mama lui o chiriașă nevoită să dispară din cercurile suspuse ale Iașului din cauza lui? Iartă-mă, Eva, dar n-am să fiu niciodată de acord cu apropierea lui față de tine.