Ce Mai Faci?

Capitolul 13

I-am privit chipul frumos și aproape că mi-au dat lacrimile. Știam că n-o să dureze, că aveam să ne ridicăm și să plecăm fiecare pe drumul lui. Mi-am lipit pentru o ultimă dată buzele de ale lui și-am început să mă îmbrac. Din momentul în care i-am vazut numele pe ecranul telefonului știam că aici o să se ajungă, așa cum știu acum că a fost o greșeală.
N-a încercat să mă oprească pentru că era conștient la fel de bine ca mine că nu are rost. Povestea noastra e prea veche, prea mânjită de minciuni iar inimile noastre prea stricate pentru a mai putea repara ceva, dar încă nu putem sta departe unul de altul. Ne-am jucat jocuri prea mult timp și ne-am ales din păcate nu doar cu niște răni la genunchi la ca în copilărie ci cu inimi frânte. Ne-am luat de prea multe ori la revedere, nici macar nu știu dacă acesta e ultimul. Cert este că pentru orele acestea lăngă el am să mă dau cu capul de pereți zile întregi, iar pe el o sa-l aline sticlele de vodka.
Astăzi cred că am înțeles de ce oamenii tot repetă greșeli: își iubesc așa mult păcatul încăt nu le mai pasă de nopțile scăldade în durere de după. Am deschis ușa să plec și el s-a ridicat înfășurat în cerașafuri. Mi-a prins fața în palmele lui și m-a sărutat. Să mă sărute ca și cum ar trăii doar pentru mine era modul lui de a-mi spune ce simte.