Ce Mai Faci?

Capitolul 30

Simţeam cum mă arde pieptul din cauza Sheridan's-ului ce-l dădeam pe gât cu nesaţ. Dacă m-ar vedea cineva acum ar spune că am ceva experienţă când de fapt e prima dată cand pun ceva tare în gură. Rapp-ul parcă e medicament în seara asta, chiar dacă merge numa' bine cu alcoolul. Stau pe geamu' ingust de la camera mea şi privesc spre cer. Aş vrea sa fie o seară din acelea cu stele, luminiţe şi greieri cântând. Nu-i aşa. E intuneric şi atât. E linişte, beznă şi mi-e dor. Îmi vin în minte imagini şi mi se face frică. Mai beau o gură. Îmi vine să râd că i-am furat sticla la tati ca să nu bea ca se ceartă si aşa destul cu mami şi beau eu. Care râs? Că sunt lacrimi. De când mă ştiu fug de singurătate, dar nu ştiu cum se face că pare a fi singura mea prietenă. E mereu cu mine. Îmi vin în minte atâtea promisiuni şi atatea cuvinte de la oameni care au promis că o să ramană, dar totuşi au plecat. Sunetul plânsului meu e singurul lucru ce se aude pe toată strada ca şi când Dumnezeu a oprit orice alt sunet ca să-mi asculte plânsul. Ameţeala mă cuprinde, prea mult alcool pentru organismul meu neobişnuit. Scap sticla din mână. Ar trebuii să mă culc. Poate acum o să adorm. Dar daca îl visez? Trează dacă-mi fuge gândul la el înjur şi merg mai departe, dar în vis ce fac? Mă arunc în patul care acum pare mai confortabil ca niciodată şi-i aud pe ai mei cum se cearta, dar ei dorm. Visez. Îl vad pe el şi ceva înăuntrul meu se rupe. Şi lui i-a fost dor de mine în visul meu...