Ce Mai Faci?

Capitolul 3

I-am zâmbit alene în timp ce el se juca cu parul meu și mă privea cu vinovăție în ochi. L-am sărutat ușor pe frunte în loc de alte cuvinte și el a înțeles. Știa că nu-l condamn că avea să plece, eram obișnuită să stau fără el chiar dacă era greu. Cred că mă obișnuisem așa mult cu durerea încât o consideram prietenă. Aș fi băut un pahar de ceva tare la o barfă cu ea, dar raspunsurile la întrebarile pe care i le-aș fi pus nu mi-ar fi convenit. L-am străns mai tare în brațe în timp ce el își plimba ușor degetele pe coapsa mea dreaptă. M-a sărutat apăsat pe buze și dus a fost. Nu-l învinovățeam pe el pentru că singura vinovată eram eu. Avea să ajungă acasă și să o sărute pe ea, șă-și străngă în brațe copilul, dar să mă poarte în gând pe mine. Și asta îmi ajungea. Spune-mi nemernică sau cum vrei căci în apărarea mea voi răspunde că nu alegem pe cine iubim.