Yoonkook: Între lumină și întuneric

Capitolul 3: Hades devine idol?

Yoongi povestește:
Razele firave ale noii dimineți m-au făcut să îmi deschid ochii. Adormisem având capul pe pian și acum mă durea tot trupul. M-am întins, dar fără niciun rezultat. Am oftat și m-am îndreptat spre bucătărie unde mi-am făcut o cafea tare cu intenția de a mă trezi. Telefonul mi-a vibrat în buzunar și am răspuns imediat.
  - Hyung, astăzi trebuie să filmăm videoclipul noii piese, unde ești, a întrebat Jimin impacientat.
  Am uitat complet. Am abandonat cafeaua și m-am întors în cameră căutându-mi niște haine de schimb.
  - Sunt pe drum, vin imediat, am mințit.
   Asta dacă aș fi învățat să zbor, am adăugat în gând. Am ieșit cât am putut de repede din micul apartament și m-am grăbit pe studio. Aveam să fiu concediat, nu că m-ar afecta asta prea mult, doar că m-am atașat de ceilalți. Am devenit o familie, o familie extrem de ciudată, dar totuși o familie. Am început să alerg, adrenalina pompându-mi trupul, iar respirația devenindu-mi greoaie și extrem de accelerată. Nu am fost făcut să fac efort. De fapt, urăsc să fac efort. Am cotit pe o stradă lăturalnică în încercarea de a mai scurta drumul, dar tot nu aveam să ajung la timp. Am dat să traversez autostrada când picioarele mi s-au dezechilibrat preschimbându-se în gelatină și fiind la un pas de a mă prăbuși pe asfalt în timp ce o mașină de teren se apropia vertiginos de mine cu viteză.
   Aș fi fost zdobit, asta dacă două brațe puternice nu m-ar fi prins la timp și nu m-ar fi tras din calea ei. Nu am putut să mă uit. Instinctiv am închis ochii în urma șocului. M-am străduit să-mi reglez respirația, zadarnic. Au trecut minute bune și brațele sale se aflau în jurul meu. Trupul lui era cald și extrem de solid. Mi-am găsit puterea și m-am eliberat, fiind la doar un pas de a mă dezechilibra iar.
   - Mulțumesc, am rostit și am deschis ochii analizându-mi salvatorul.
   Purta o pereche de blugi negri care i se mulau perfect pe coapse, un tricou simplu de aceeași culoare și un pardesiu. Părul îi era brunet, coloarea ochilor lui era singura care îl mai scotea din acest tipar, având culoarea chihlimbarului topit. Atât de fermecători. Tot trupul lui era astfel. Era purtătorul unei frumuseți unice. Am înghițit în sec greutatea privirii lui apăsându-mă. A schițat un zâmbet, un zâmbet care ar fi putut topi lumea cu totul.
   - Data viitoare să aveți grijă, a rostit, vocea lui potrividu-se perfect cu acel chip de înger.
   Am aprobat printr-o înclinare a capului, urmând să-mi amintesc de ce mă grăbeam. Videoclipul. Jimin o să mă omoare.
   - Eu mă cam grăbesc, am spus și am dat să plec.
   - Numele tău, care este numele tău, m-a întrebat.
   - Min Yoongi, i-am strigat în timp ce am luat-o la fugă.
   De ce ar fi vrut să știe numele meu? Oricum nu vom avea să ne mai întâlnim niciodată deși pentru acea înfățișare merită să mori.
   Jeon povestește:
   E mult mai frumos în realitate, deși asta nu mă poate convinge cu nimic, am gândit în timp ce traversam străzile aglomerate ale Seulului. Am pătruns în primul hotel pe care l-am găsit și m-am cazat. Vor fi trei zile lungi, am oftat și am înaintat spre camera indicată. Era o cameră îngustă cu un pat pentru o persoană, o cameră banală care nu avea nimic surprinzător. M-am aruncat în pat, cu un braț sub cap.
   Min Yoongi, i-am rostit numele, fiecare inflexiune, fiecare sunet creând o armonie ciudată, însă extrem de plăcută. Din câte am putut afla despre el este un idol la o agenție mică, dar își câștigă traiul din vânzarea cântecelor pe care le compune. E o persoană complet normală, dar cu o frumusețe ireală. Vreau să îl cunosc mai mult, dar nu cred că voi fi capabil să o fac în doar două zile. Vreau să îi ating sufletul, să mă conving că nu e Persefona. Apoi mă pot întoarce liniștit înapoi acasă. M-am ridicat din pat și am părăsit camera, având următorul pas de urmat în minte.
   Voi da audiție pentru acea agenție. Și voi încerca pe cât de mult posibil să îi devin prieten în acest scurt timp și să aflu totul despre el, deși pare cam imposibil. Dar nici nu pot lipsi mai mult de atât pentru că Zeus ar putea băga de seamă și i-ar putea face rău lui. Nu pot permite să se repete din nou aceeași poveste tragică. Am ajuns din nou pe aceeași stradă aglomerată. Din acest motiv nu mi-ar plăcea să fiu muritor fiindcă toți se grăbesc undeva. Timpul lor e scurt și limitat pe când al nostru e etern și putem să facem lucrurile cât mai lent posibil. Am ajuns în fața agenției în zece minute și am intrat înăuntru.
   Erau doar câteva persoane, însă părul lui albastru a fost cel care mi-a atras atenția. Ochii noștri s-au întâlnit, acest contact făcându-mi inima să bată mai repede. A părăsit grupul în care se afla și a venit spre mine cu pași repezi.
   - Te pot ajuta cu ceva, a întrebat un zâmbet de zahăr apărându-i pe buzele cărnoase.
   - Aș vrea să dau o audiție aici, am spus, iar zâmbetul i s-a lărgit.
   - Vino cu mine, m-a îndemnat ceea ce am și făcut.