Yoonkook: Între lumină și întuneric

Capitolul 9: Sărut

Yoongi povestește:
Camera de înregistrări. O încăpere mult mai mică în comparație cu celelalte plină de aparatură, care deși nu e de ultimă generație tot înregistrează niște sunete demne de a face și cea mai groaznică voce să sune bine, dar nu e cazul. Jungkook privea cu admirație fiecare aparat. În curând va afla pentru ce este fiecare. M-am așezat pe un scaun în fața acelor aparate.
Asta e ceea ce sunt. Muzică. Trupul mi-a fost creat din note muzicale, sute, mii, miliarde, formând o nouă și frumoasă simfonie. I-am oferit un zâmbet.
- Kookie-ah e primul.
M-a privit nesigur o secundă după care a intrat în cabină temător.
- Tot ceea ce trebuie să faci e să cânți, iar eu îți voi potrivi tonalitatea cât și muzicalitatea vocii pe melodie cu chestiile astea de aici, i-am explicat, privirile noastre formând un pact mut.
Am pornit melodia sunetele răsunând în toată încăperea. A început să cânte. Acea voce pe care am mai auzit-o doar o singură dată, acea voce mi-a făcut inima să-mi tremure în piept de plăcere. Am știut eu. Nu e vocea angelică a lui Jimin și nici cea profundă a lui Taehyung, nu e nici a lui Jin-hyung, e mai melodioasă de atât. E perfectă. E echilibrul celor trei, ceea ce ne lipsea, o voce principală care să facă legătura dintre rap-eri și vocaliști.
Buzele mi s-au arcuit într-un zâmbet admirându-i chipul lipsit de orice expresie, chip extrem de frumos. Își ținea ochii în jos evitând orice contact vizual. Îmi pot da seama că nu a mai făcut asta niciodată și totuși vocea lui sună atât de sigură și clară ca sursurul unui râu. Melodia s-a oprit trezindu-mă din visarea cu ochii deschiși.
- Ce părere ai Namjoon, am întrebat superior.
- Puștiul e bun, ai dreptate, are ceea ce ne lipsea, puntea.
Au urmat ceilalți, vocile noastre aliniindu-se pe linia melodică ca și cum ar fi fost acolo întotdeauna, un întreg. Mai mult a durat să prelucrez sunetul până la nivelul la care mi l-am dorit. E cea mai bună piesă pe care am compus-o vreodată și sună mai bine decât mi-am imaginat. El a făcut toate astea posibile. Ceasul meu indica deja ora 24 când am terminat. Ceilalți erau adormiți pe undeva. Am dat drumul la melodie, acest lucru trezindu-i pe toți. Era perfectă ca și el.
Zâmbetul său vesel și sincer m-a făcut să mă simt atât de mândru. Am început să dansăm împreună pe melodie fredonându-i versurile. " For a boy with love", aceștia suntem noi oferind dragoste fanilor noștrii. Am mai dat replay la melodie de câteva ori înainte să plecăm. Ceasul meu indica aproape 1, însă nu mai conta. Cu melodia asta von sparge toate topurile din toată lumea, sunt sigur de asta.
Noaptea e una extrem de linistită, doar pașii noștri peturbând-o.
- Mulțumesc, Jungkookie-ah, datorită ție am putut realiza asta astăzi.
A scuturat din cap frenetic.
- Nu e adevărat, hyung, totul e datorită muncii voastre. Eu doar am făcut ceea ce am promis.
L-a privit confuz ceea ce l-a făcut să continue:
- Să cânt piesele compuse de tine, hyung.
Cuvintele lui m-au luat prin surprindere și au produs ceva straniu în mine, ceva ce nu ar trebui să se afle acolo. E prima persoană cu care am împărtășit atât de multe, prima persoană pentru care am nutrit asemenea sentimente, deși știu că nu e bine. Înainte să-mi dau seama am ajuns în fața casei mele.
- Jungkook-ah, dacă nu te deranjează ai vrea să mai dormi la mine și în noaptea asta, am întrebat stânjenit.
Mă simt ca și cum i-aș cere să iasă la o întâlnire cu mine. Mi-a mângâiat cu blândețe părul.
- Mi-ar plăcea, hyung.
Jungkook povestește:
Nu am putut spune nu. Nu când de fapt mi-am dorit să rămân. Ziua de mâine... Mi-am alungat departe acest gând și mi-am propus să trăiesc clipa aceasta, deși e dureros. Doare extrem de tare ca și cum tot trupul meu ar fi pe cale să se frângă în mii de bucăți ca mai apoi să se frângă în alte mii de bucăți. Nu vreau asta.
- E destul de târziu, cred că ar trebui să ne culcăm, glasul lui hyung m-a făcut să tresar.
Am aprobat printr-o înclinare a capului. Nu vreau să las ca asta să se termine așa. Nu vreau... Am nevoie de ceva de la el, ceva care să-mi amintească de aceste clipe pentru eternitate și pentru eternitatea ce va urma după, o bucată din sufletul său.
- Hyung, m-ai mai fi tratat astfel dacă ai afla că sunt o cu totul altă persoană, am întrebat luându-l prin surprindere.
Nici nu pot să-mi închipui expresia de pe chipul meu fiindcă a lui e una stupefiantă. Dar nu a stat nicio clipă pe gânduri înainte de a răspunde.
- Nu.
Atât am vrut să știu. L-am lipit de peretele cel mai apropiat nelăsându-i nicio ocazie de a intui ceea ce vreau să fac cât și de a scăpa.
- Îmi pare rău, hyung, am șoptit și i-am cotropit buzele cu ale mele simțindu-le căldura, moliciunea și savoarea.
Nu mai astfel îmi pot satisface nevoia, nevoia nebună, animală de a-l avea chiar și pentru puțin timp. Voi lua ceea ce îmi doresc de la acest muritor. I-am dezmirdar buzele, mușcând, alinând, găsindu-mi o portiță de a adânci sărutul, de a pătrunde în gura sa, ceea ce l-a făcut să geamă. Tot autocontrolul meu s-a dus pe undeva pe fundul oceanului în doar o clipă. Mi-am strecurat mâinile pe sub acea cămașă extrem de largă atingându-i pielea fierbinte. Vreau să-i distrug fiecare fărâmă a trupului.