Yoonkook: Între lumină și întuneric

Prolog: Așteptare

Întuneric și numai întuneric, doar asta am fost blestemat să văd toată viața aici unde nicio țipenie de om nu are voie să intre, așteptând. Așteptându-o pe ea cu toată ființa mea, ceea ce nu s-a întâmplat de secole. M-am așezat mai bine în tron și mi-am proptit capul de brațul acestuia. Mirosul a rânced și a carne proaspătă arsă mi-a umplut nările întorcându-mi stomacul pe dos. Un alt suflet care i-a picat victimă Tartarului, am gândit. Aș da orice să nu fi ajuns aici sau măcar ca ea să fie nemuritoare asemeni mie, astfel am fi trăit această veșnicie împreună și acest loc ar fi fost mult mai plăcut. Alături de ea, de cea mai frumoasă făptură din lume. Și acum îmi pot aminti zâmbetul ei care-mi făcea inima să vibreze în acest loc fără scrupule, era asemenea unei oaze de lumină într-o negură absolută.
Ușa învelită în ametist de culoare violetă s-a deschis cu un zdrăngănit, făcându-mă să tresar. Pe ea a pătruns Hermes, părul lui blond fluturându-i în jurul capului într-un mod angelic, complet diferit de cel al unui demon, iar ochii lui albaștri s-au fixat asupra mea. Expresia chipului său era una senină și extrem de nelalocul ei pentru un astfel de loc, cel puțin nu pentru cel care călăuzește umbrele, sufletele celor morți spre acest loc plin de deziluzii și suferințe. Am oftat. Am încetat de foarte mult timp să mai zâmbesc.
- Ce te aduce pe la mine, Hermes, am întrebat. Ai terminat treaba pentru ziua de astăzi?
- Nu, zeule Hades, doar am venit să văd cum vă mai simțiți, mi-a răspuns.
- Ce prieten bun ești tu, Hermes, am spus aducând un alt zâmbet pe buzele lui. Locul acesta mă înnebunește. O eternitate aici mi se pare extrem de lungă, simt cum trupul deja îmi cedează și psihicul de asemenea.
Am nevoie de ea. Doar ea mă poate vindeca de toate bolile sufletului meu, atât de aprige și nimicitoare, absorbind fiecare fărâmă de viață din mine, preschimbându-mă într-o epavă.
- Nu puteți să ne abandonați acum, a rostit îngrijorarea citindu-i-se pe chip.
- Oricum nu aveți nevoie de mine.
El a scuturat frenetic din cap. Eu nu am niciun rol aici. Hermes trece umbrele peste râul Styx sau Acheron și acestea sunt judecate de către Minor, Radamante și Aecus. Eu nu trebuie să fac absolut nimic. Prezența mea aici e inutilă și nefolositoare nimănui. Dispariția mea nu i-ar afecta cu nimic.
  - Nu este adevărat, dacă nu ați fi fost acest loc nici nu ar fi existat, a încercat el să mă contrazică, deși nu e deloc adevărat.
  Istoria îndepărtată a apariției acestui loc e legată de împărăția cerurilor de pe vremea străbunului Haos care stăpânea totul din-naintea creării lumii.
  - Am găsit o metodă prin care o putem afla unde este, a rostit, cuvintele lui conferindu-mi un gram de speranță, speranță pe care nu ar fi trebuit să o mai manifest de foarte mult timp și totuși o fac.
  Mi-e greu să mă conving că ea nu ar mai putea exista, după atâtea secole în care am crezut. Și nici nu vreau să o fac, nu când o iubesc așa de mult.