Yoonkook: Între lumină și întuneric

Capitolul 10: Dispărut

Yoongi povestește:
Buzele sale le căutau cu ardoare pe ale mele, fierbinți, agonizante, căutând ceva în interiorul meu, ceva ce în altă parte nu putea găsi. Durere, putem simți durere în sărutul lui, îmbinată cu dorință, o dorință primitivă, carnală. M-am agățat de el și de acest moment, dorindu-mi să fie etern, dorindu-mi să nu se sfârșească, deși conștiința mea nu era total de acord cu mine. Mâinile sale îmi dezmierdau trupul, atente, blânde, cum nu am crezut vreodată că mă poate atinge vreodată vreun bărbat.
Suntem doi bărbați. Asta e ilegal și imoral, însă asta nu a însemnat niciodată o problemă pentru mine, cel puțin nu atunci când îmi place de acea persoană. Însă simt că nu știu nimic despre el, simt că ascunde ceva, acea întrebare tot repetându-mi-se în minte. M-am lăsat vrăjit de buzele lui, acaparat, posedat până am rămas fără respirație. Atunci s-a oprit. Și-a proptit capul de al meu, răsuflând cu greutate, ochii lui fiind un intrând în Iad. Niciunul dintre noi nu avea nimic de spus celuilalt, iar o tăcere s-a instalat între noi, apăsătoare, rece. Aveam atâtea întrebări să-i pun, însă mi-e teamă să o fac, mi-e teamă că dacă o fac va dispărea fără să-mi spună vreun cuvânt.
- Hyung, eu..., a dat să spună, însă s-a oprit.
Nu m-a deranjat sărutul lui, de fapt chiar mi-a plăcut, mult, foarte mult. Nu m-a mai sărutat astfel nimeni niciodată ca și cum ar aveam nevoie disperată de mine în acest moment.
  - Îmi pare rău, hyung, și-a lăsat privirea în pământ rușinat. Eu, doar am simțit nevoia să fac asta.
Am zâmbit blând. Nu contează ce motiv l-a îndrumat să facă asta, cert e că nu mai am nicio posesie asupra sentimentelor mele, le-a acaparat pe toate.
- Înțeleg, Jungkookie-ah, nu trebuie să îți ceri iertare.
Cuvintele mele i-au înseninat chipul.
- Hyung, sigur nu te superi, m-a întrebat.
- Nu, mă supăr pe tine, Kookie-ah,  pentru că nu am de ce, i-am justificat.
Nu suport să îl văd trist. Mi-am promis că îl voi face fericit. Deși am simțit că acest timp e limitat, din ce în ce mai limitat, până nu va mai fi deloc. Mi-am alungat acest gând, bucurându-mă de acest moment.
- Asta înseamnă că te mai pot săruta din nou, a întrebat lasciv.
- Nici să nu-ți treacă prin cap, am spus încercând să îl dau la o parte și să scap din strânsoarea sa, fără niciun rezultat.
Și-a înfășurat brațele în jurul taliei mele și m-a ridicat câțiva centimetri de la pământ, ajungând la aceeași înălțime.
- Lasă-mă jos, m-am revoltat împotriva gestului său.
Acesta a chicotit, sunet care mi-a dezmierdat urechile. A făcut cum i-am cerut.
- Ar trebui să dormim.
M-a aprobat printr-o înclinare a capului.
  Jungkook povestește:
I-am privit chipul pentru ultima dată. Frumos. E întruchiparea unui zeu, dar este doar un om. Iubirea mea este interzisă și imorală. Nu dețin aceleași principii pe care le are Zeus, mai ales că tot ceea ce face el este să lase pământencele însărcinate cu copii lui semi-zei. I-am mângăiat obrazul fin. În această clipă îmi doresc să renunț la nemurire, să mă lepăd de toate harurile mele și să devin un simplu om, un om care îi poate oferi toată dragostea pe care o merită, nu doar trei zile. Îmi pare rău, hyung, la asta m-am referit. I-am sărutat creștetul capului cu blândețe. Te iubesc, hyung!
  Am părăsit clădirea, inima mea frângându-mi-se în mii și miliarde de bucăți. Suferință, am fost creat să sufăr, doar asta înseamnă nemurirea. Pierdem persoanele pe care le iubim și le plângem milioane de ani. Persefona nu mai e, Min Yoongi e departe. Nu mai am nimic din nou.
  Am traversat poarta care separă lumea lui de a mea, despărțirea fiind definitivă și irevocabilă. Muntele Olimp mi-a apărut la orizont. Nici nu vreau să-mi imaginez ce petreceri și desfrânări se întâmplă acolo. Mi-am văzut de drum ne mai uitându-mă nicio clipă în urmă. Hermes mă aștepta, dragul meu prieten. Nu m-a întrebat nimic, probabil chipul meu îi oferea toate răspunsurile. Nu am găsit-o pe Persefona, în schimb am găsit un băiat pasionat de propria lui muzică, asta hrăniindu-i sufletul care m-a făcut să iubesc din nou, spre a suferi pentru a doua oară.
Aceeași încăpere. Nimic nu s-a schimbat. Tronul e la fel de rece, eu sunt la fel de gol. Un zeu fără nimic, măcinat de propriile sentimente spre a cârmui un loc plin de întuneric, suferință. Lucrurile se vor întoarce la normal.
Ușa s-a deschis cu un zgomot, fiind trântită de o forță supra omenească. Am știut cine e înainte de a-l vedea. A aflat de escapada mea, sunt sigur. Chipul lui e la fel de tânăr ca ultima oară când l-am văzut, iar părul blond și lung îi flutură în jurul capului într-o manieră divină. Zeus.