Yoonkook: Între lumină și întuneric

Capitolul 23: Dispus să lupt

Jungkook povestește:
Am putut găsit tot ceea ce am nevoie în această făptură micuță. El e cel puternic acum, nu eu. El e cel care a încercat să mă protejeze cu propria lui viață care e de mii de ori mai prețioasă ca a mea. Acest gest înseamnă cât o mie de cuvinte. Nu mai trebuie să îmi spună că mă iubește, acum sunt singur. Mi-am șters lacrimile și i-am oferit un zâmbet. Sunt așa de fericit, fericit pentru că mi s-a oferit șansa să îl întâlnesc.
- Mulțumesc, hyung, am rostit, acesta răspunzându-mi la zâmbet.
Dacă mi s-ar mai oferi ocazia aș vrea să mă îndrăgostesc tot de el, indiferent de consecințe, indiferent de ce va urma să se întâmple.
- Dar să nu mai faci asta niciodată, am spus. Orice va urma să se întâmple cu mine...
A scuturat frenetic din cap, oprindu-mă din a-mi mai continua fraza.
- Nu vreau să se întâmple nimic cu tine.
Sinceritatea lui e atât de drăguță uneori, iar alteori extrem de dureroasă.
- Știu, hyung.
Mi-am trecut degetele prin părul său de culoarea cerului senin, culoare care m-a fascinat întotdeauna. Vreau să îl fac al meu, ca între noi să nu mai existe nicio barieră. Să nu mai existe distanță, să nu mai existe noțiunile de muritor și nemuritor, de Zeu și de om, trupurile noastre să dispară, să se propage unul în altul, unindu-ne pentru eternitate. Mi-am înfrânat dorințele sexuale și mi-am alungat toate imaginile perverse care-mi apăruseră în minte cu Yoongi.
- Vrei să mă însoțești într-un loc, hyung, l-am întrebat și acesta a aprobat printr-o înclinare a capului.
L-am luat de mână degetele noastre împletindu-se ca și cum așa ar trebuit să fie întotdeauna. Am ieșit împreună din castel, razele soarelui îmbrățișându-ne. Nu am mai fost acolo după ce s-a întâmplat cu ea, asta pentru că nu am vrut să fiu singur, însă acum îl am pe el. Câmpiile întinse de un verde par mi-au apărut la picioare strălucind feeric în bătaia soarelui. Câmpiile Elizee. Locul în care sufletele celor buni se odihnesc.
Yoongi povestește:
Acea mare nesfârșită de verde mi-a captat privirea. E așa de frumos. Pe Pământ nu există un astfel de loc. Credeam că tărâmului întunericului nu îi este îngăduit să dețină un astfel de loc.
- Unde suntem, am întrebat.
Mâna lui se afla încă acolo, atingerea lui răvășindu-mă.
- Acestea sunt Câmpiile Elizee, aici se duc sufletele oamenilor și creaturilor bune atunci când mor, mi-a explicat. Noțiunea pământenilor este Rai dacă nu mă înșel.
Am rămas în loc admirând priveliștea sublimă. Un râu susura nu departe, copaci scunzi se mai zăreau pe ici, pe colo, băncuțe în stare bună se aflau așezate de 30-40 de centimetri distanță.
Însă ce mi-a atras atenția au fost spiritele. Aveau chipuri aproape translucide, chipuri care zâmbeau, zâmbeau cum un om ar trebui să zâmbească când se află în viață, nu mort. Am alungat acest gând și l-am urmat la una dintre bănci. Oare și sufletul meu ar putea ajunge aici?
- Veneam deseori cu ea aici, tristețea din glasul lui m-a îndemnat să îl privesc, îi plăcea mult să vadă copiii jucându-se.
Persefona a fost marea lui dragoste. Nu pot spera să îi iau locul cândva, dar nu pot ignora acest sentiment acut de gelozie pe care îl simt atunci când aduce vorba de ea. Nu cred că îmi mai pot ignora sentimentele pentru mult timp, nu când mai avem atât de puțin timp împreună.
  - Mă iubești pentru că sunt reîncarnare ei, am rostit întrebarea care mă chinuia de câteva zile în coace.
Ochii lui chihlimbarii s-au întâlnit cu ai mei, pierzându-mă în acele valuri arămi.
  - Nu, Yoongi, m-a liniștit. Te iubesc pentru persoana care ești tu și nici nu aș vrea să fi altfel.
Mâna lui mi-a dezmierdat obrazul, trasându-i conturul, oprindu-se pe bărbie. Privirea lui era fixată asupra buzelor mele. Am înghițit în sec.
- Hyung, îmi dai permisiunea să te sărut?
Distanța dintre noi devenise aproape inexistentă. Și eu vreau să mă sărute. Vreau atât de mult... Mi-am ignorat rațiunea pentru prima oară și am făcut ceea ce mi-a ghidat inima.
- Da, i-am răspuns ceea ce i-a adus zâmbetul pe buze, un zâmbet infatuat și obraznic.
Nu a mai așteptat o altă invitație. Și-a lipit buzele de ale mele, eliminând dorința printr-o singură atingere. Nu am crezut niciodată că voi depinde de cineva atât de mult, că voi tânji atât de mult după afecțiunea cuiva. Mi-am întredeschis ochii privindu-i chipul. Nu am niciun dubiu, m-am îndrăgostit nebunește, iremediabil și irevocabil de el.
Acest lucru ne va răni pe amândoi, însă acum sunt dispus să încerc, sunt dispus să risc tot ceea am pentru a rămâne alături de el. Nu am mai fost atât de sigur pe ceea ce vreau de foarte mult timp.
  Limba lui a pătruns în gura mea amețitoare, cotropitoare, punând stăpânire pe tot ceea ce a fost al meu cândva. M-am lăsat prins în mrejele lui pentru a nu știu câta oară, bizuindu-mă pe puterea pe care o emana prin fiecare por al trupului său. A trecut o secundă, două, trei... Sărutul creștea în intensitate devenind unul nociv, distrugător pentru amândoi, însă aveam nevoie de acest sărut, aveam nevoie să știu că este lângă mine. Marele și stăpânitorul Hades, domnitorul întunericului mi-a cucerit inima.