| A strange love story | Namjin

III

Ajung în curtea facultății și îl caut cu privirea pe Yoongi. Unde naiba e și ăsta? Iar vom întârzia la cursuri, parcă nici nu-i pasă.

-De ce te grăbești? Oricum aia nici nu dă doi bani pe prezență.
-Nu contează, doar știi cât de important e pentru mine să fim la timp acolo. De ce ai întârziat?

În timp ce ne îndreptăm spre sala de curs, observ că-mi evită privirea. Îmi ascunde ceva. Așa face de fiecare dată când e secretos.
Pun o mână pe umărul său și îl întreb dacă s-a întâmplat ceva.

- Nici eu nu știu. Cred că m-am îndrăgostit de Jimin.
-Serios?! Asta e minunat, adică are si el sentimente reciproce?
- Da, nu asta-i problema. Ne-am..
-V-ați ce?, îl trag de limbă ca să aflu mai mult.
-Sărutat..

Sunt foarte șocat însă fericit pentru el.

-Și ce te deranjează atunci?
- Nu știu cum să reacționez în acest gen de situații. Doar mă știi cum sunt. Nici cu fetele n-am experimentat asta. Nu am lăsat pe nimeni să se apropie de mine, însă pe el l-am lăsat. El e așa diferit, mai ales când îmi zâmbește sau când mă mângâie pe obraz. Are niște mâini așa fine și miros a căpșuni.

Sunt perplex de cele auzite. Chiar că Jimin i-a căzut cu tronc.

-Seokjin, iar te uiți după mine?

Ii aud glasul enervant și îi simt mâna pe umărul meu. De ce naibă mă urmărește?

-Iar tu? Nu ai cursuri?, îl întreb enervat.
-Chiar nu-ti pot ajunge la inima aia de piatră? Sunt așa rău?
- Crede-mă Namjoon că odată ce ajungi la inima sa, nu vei mai scăpa de el niciodată, spune Yoongi hotărât.
-Taci Yoongi!

Mă uit la Namjoon foarte nervos.

-De ce nu mă placi? Chiar sunt așa rău?, mă întreabă Namjoon plin de tristețe în ochii săi.
-Mă enervezi. Asta faci. Urăsc oamenii sâcâitori. Poți să dispari din fața ochilor mei odată?

Îl iau de mână pe Yoongi și plecăm.

- De ce trebuie să fii așa nașpa cu el? Vrea să se împrietenească cu tine. Serios acum, nu te recunosc când îi dai acele replici dure.
- De parcă sunt obligat să fiu draguț cu el. Nu vreau prietenia lui.
-Sau poate îți dorești iubirea lui, afirmă Yoongi cu un rânjet pe față.
- Pe bune?

Nu-mi mai răspunde la întrebare și se lasă o tăcere între noi. Uneori mă surprinde Yoongi prin cele scoase din gură de la el.

Trece cursul foarte greu și eu cu Yoongi ne îndreptăm spre o masă ca să mâncăm. Apare și Jimin.

-Chim-chim, stai lângă mine, îl roagă Yoongi.
-Cum i-ai zis?
-Mi se zice Chim-chim, imi răspunde Jimin cu multă inocență in glas.
- Namjoon, de ce esti asa rece cu el?, mă întreabă Jimin.
- Iar el? Pentru că nu vreau să am legături cu el de niciun fel.
-Opa, el se apropie spre masa noastră.
-Nu, atunci să plecăm, zic eu.

Jimin cu Yoongi îmi dau o privire rece.

-De fapt, noi plecăm la un magazin să cumpărăm înghețată, tu stai aici cu el, spune Yoongi.
-Cum?! Nu!, țip foarte nervos.

Când să mă ridic, Namjoon deja se așeza lângă mine și am zis să nu fiu chiar așa de rău cu el.

-Se pare că suntem doar noi.
-Ai noroc că nu am fugit, cu toate că asta aveam de gând, îi zic foarte nervos și hotărât.
- Ești chiar drăguț când ești nervos. Îmi place mult cum fața ta e nervoasă.
-Vrei să fii lovit acum?
-De tine da, însă de alții nu.
-Ești psihopat? Nu te mai înțeleg.
-Pot să spun că tu mă faci să fiu unul.

Îmi dau ochii peste cap și încerc să-i evit privirea.
Observ că mă privește foarte profund și este foarte liniștit. Părul lui blond îl face să arate bine și chiar îl prinde. Buzele sale par așa moi. Ce tot zic? Doamne, chiar că sunt nebun!!
Privirile noastre s-au intersectat și văd că el s-a înroșit la față.

-Chiar nu vrei ca data viitoare să mâncăm împreună?
-Iți doresti asa mult asta?, intreb curios.
-Da.
-Fie, doar pentru o dată.

Ochii lui s-au luminat. Are o fericire destul de molipsitoare. Zâmbetul lui nu-i așa de rău.
Namjoon, de ce mă faci să zic aceste lucruri fără sens?