Doing the nasty || Yoonseok || • finalizată •

-30-

         După acea seară blestemată, Hoseok și-a învățat lecția. A început să mănânce încetul cu încetul, chiar dacă o făcea mai mult în greață. Brațul unde avusese perfuzia avea întotdeauna grijă să fie acoperit cu mâneca, pentru a nu vedea mama sau tatăl lui. Știa că ultima lecție de engleză cu Yoongi ar fi avut-o luni. Apoi totul s-ar fi terminat. Totuși, îi promisese și lui că va mânca. Trebuia s-o facă. Cel puțin, pentru el.

Chestia cu mâncatul era oarecum dificilă și se agravase de când ieșise din spital. Adică, de cele mai multe ori când se forța să mănânce mai mult decât îi permitea organismul, sfârșea prin a vomita. Ceea ce s-a întâmplat și în seara de sâmbătă, când câteva rude veniseră la el pentru a sărbători primăvara împreună. Hobi a fost oarecum forțat de mătușa lui să mănânce totul din farfurie. Roșcatul a făcut-o în silă, străduindu-se să mănânce tot. Dar când mai avea doar câteva guri, s-a oprit brusc și s-a ridicat grăbit de la masă, acoperindu-și gura cu mânuțele. A intrat în fugă în baie, unde a început să verse tot ce mâncase în acea seară până la puținii biscuiți din acea dimineață, pe care abia reușise să-i mănânce cu chiu cu vai.

      Mama lui a sesizat asta. Așadar și-a cerut scuze și s-a ridicat de la masă, după care s-a îndreptat spre baie. Când Hobi a ieșit, a fost nevoit să-i explice mamei sale ce i se întâmpla de la o perioadă de timp. Faptul că nu avea apetit, că vărsa aproape tot ce mânca, motivul pentru care ajunsese să piardă remarcabil de mult în greutate.

48 kg, la aproape 16, ceea ce pe mama lui a lăsat-o fără reacții. Aproape că îi venea să plângă atunci când își vedea fiul așa.

Așadar a hotărât să stea lângă el și să-l ajute. Ba mai mult, a apelat la ajutorul lui Taehyung, explicându-i situația lui Hobi și rugându-l să aibă grijă ca acesta să mănânce și să se hidrateze.

————————————————

       "—Ți-am spus că aia e steaua Polară, tu nu m-ai crezut ! " a spus băiatul cu un zâmbet larg pe chip.

Celălalt privea cerul tăcut, zâmbind vag, cu mâinile după cap. A inspirat îndeajuns de mult aer pentru a-l expira lent și greu, într-un oftat cât s-a putut de discret. Dar cel de lângă el l-a auzit. Și oricum îi simtea starea monotonă.

Și-a întors capul spre cel mai mare și l-a privit câteva clipe.

"—Ce te apasă, defapt ? " l-a întrebat întorcandu-și tot corpul spre el și poziționându-și una din coapse peste șoldurile lui.

"—Nimic .. "

"—Sunt sigur că de aceea ești atât de absent. "

"—Nici nu știu să mint, așa-i ? " a cedat băiatul zâmbind fals.

"—Taehyung, toți ne dăm de gol prin ceva anume atunci când ascundem adevărul. Dar eu nu am nevoie de semne de la tine. Te simt. "

Taehyung a oftat iar, apoi a început să-și deschidă sufletul.

"—Jungkook.. e vorba de Hobi. "

Șatenul aștepta continuarea în tăcere. Știa că totul se agravase. Știa prin ce trecea Hobi.. Nu era primul. Și el trecuse prin aceleași chestii.. De aceea avea nevoie să fie salvat cât mai repede.

"—Mama lui m-a sunat și mi-a spus că în ultimele zile situația lui s-a agravat. Nu are apetit, vomită aproape orice mănâncă și e lipsit de viață. Și m-a rugat să mă asigur și eu că ate grijă de el. "

Jungkook asculta totul trasând cerculețe micuțe pe pieptul lui Taehyung, care încerca să-și controleze emoțiile.

"—Tae.. " timbrul stins al iubitului său l-a oprit o clipă. "Dacă Hobi ar păți ceva grav.. Ce ai face ? "