Cosa Nostra

Capitolul 10

"I crave a love that drowns oceans ."

Elizabeth era de câteva zeci de minute în încăperea uriașă, cu Matteo, Eleanor, Cassandra și cei trei bărbați care îi supravegheau camera. Era unica așezată cât se poate de lejer pe unul dintre scaunele asemănătoare celor dintr-un bar, cu mâna stângă susținându-i capul, în timp ce tânăra Casadei cerea înflăcărată explicații.

—Cine e ea? Cum se face că nu am știut de existența ei? Unde naiba e Piedro?

Mama lui Alessandro clătina amuzată din cap, unicul lucru ce o mai ținea în bucătărie, la ora târzie, fiind conexiunea situației cu Liz. O incita blonda nonconformistă și nepăsătoare și o intriga faptul că era prima dată când o vedea pe Elizabeth în afara camerei ei. Știa că după ce îi vorbise, Kane îi vizitase fiul. În camera lui. Și era cât se poate de pornită să afle despre ce vorbiră cei doi.

—Nu știi, dragă nepoată? O ai în față pe Elizabeth Kane.

Eleanor clipi apăsat pentru secunde bune, după care zâmbetul tipic, răutăcios și malițios al genelor Venier îi străbătu chipul obosit.

—De ce nu e închisă în pivniță? Sau m-ați așteptat pe mine?

Cassandra zâmbi, iar privirea moale a lui Liz se îndreptă spre chipul brunetei. Nu își dădea seama de ce își simțea întreg corpul străpuns de o puternică stare de somnolență, dar mica reuniune de familie nu o interesa în mod special, așa cum nu îi păsa nici de identitatea femeii arțăgoase și infatuate din fața ei. Cine se credea? Alistair al Iadului?

—Ceea ce mă interesează pe mine este de ce nu e închisă în camera ei. Nu ne-am înțeles de ultima dată când a făcut-o pe Dora Exploratoare că trebuie monitorizată de îndeaproape și închisă?

Deși replica lui Matteo făcea o referință total imatură și amuzantă, Elizabeth nu era sigură dacă îl mai auzise vreodată atât de serios; enervat chiar. Chipul îi era brăzdat de o încruntătură severă, în timp ce ochii lui cafenii păreau să taie în cei trei soldați din fața lui.

—Domnișoara Kane a solicitat să îl vadă pe Alessandro. Eram siguri că este încă cu dumnealui.

Matteo nu fu deloc convins de replica spusă pe cel mai penibil ton și lăsă liber mârâitul ostil, urmat de amenințarea ce nu părea deloc spusă în van:

—Dacă Elizabeth Kane mai iese vreodată din camera ei fără ca eu să știu, rămâneți fără capete, băieți.

Eleanor nu înfrână șocul ce îi străbătu chipul la auzul replicii necaracteristice lui Matteo, iar Liz zâmbi, fericită parcă datorită faptului că cineva ca el reuși să își piardă calmul; și din cauza ei, pe deasupra. Bărbatul părăsi camera ca un fulger, lăsând pe toți tăcuți și tensionați, în special pe soldații care stăteau acum cu privirile ațintite în podeaua albă. Trecură secunde înainte ca trupurile lor masive să o încojoare pe Elizabeth, gata să o ia pe sus în încercarea de a o aduce în camera ei.

—Federico, o voi duce eu. Voi doar fiți pe poziții, la etaj.

Sprâncenele lui Liz tresăltară, în timp ce ochii o analizară pe Eleanor, înaltă și sigură pe sine, cu o autoritate aproape palpabilă. Nu își dădea seama cine este și cum se face că își permite să dea astfel de ordine oamenilor lui Venier, însă apelativul folosit de Cassandra: „nepoată", îi dădea o imagine de ansamblu relativ clară a situației. Nu voia, totuși să fie dusă de ea în cameră- încercarea de conversație a verișoarei lui Alessandro i se părea penibilă și eșuată chiar de la început.