Stau in pat, cu laptopul in fata, cu o cana de cafea in mana, incercand sa ma decid daca sa mai vars niste lacrimi sau sa trec peste. Fiecare despartire pe care o experimentez se termina cu lacrimi...cel putin pentru mine, probabil niciodata pentru celalat, dar e ok. Eu sunt aia sensibila si mereu eu voi fi. Se pare ca m-am decis pentru moment sa nu mai plang, si sa am impresia ca sunt ok dar stiind undeva in sufletul meu ca voi mai plange de cateva ori pana chiar sa-i dau drumul si e ok asa, a fost frumos... momentele petrecute...el...totul, mai merita cateva lacrimi totusi nu prea multe caci trebuie sa iti vezi de viata la un moment dat. Imi acord timpul de care am nevoie. E frumos sa plangi, e frumos sa suferi din cand in cand. Asa iti dai seama ca traiesti. Ca esti viu. Sfaturi pentru despartiri? Nu exista. Doar imi dau timp, mai vars cateva lacrimi pana imi dau drumul iar in lume. Asa e in viata, ce sa faci? Totul pare sa se prabuseasca dar prabusitul inseamna un nou inceput.
O sa mai doara o perioada...poate doua... dar ne ridicam. Nimeni nu a spus ca viata e pavata cu flori.
CITEȘTI
Dă-o naibii de viață
Literatura faktuUn fel de blog.. ganduri adunate de-a lungul timpului .(nu e pentru toata lumea)
