pe când cerul era al nostru

cineva mi-a spus să scriu despre fericire

explozie;
cam atât mi-ai fost.
cam atât îmi voi
aminti
despre tine.
exploziile nu prea contează
pot fi chiar foarte mici
poate nici nu le simți
pe moment.

explozia ta a fost supernovă.
supercentrifugă.
superstiție.
superom.

m-aș furișa noaptea
afară
ca să ne întindem sub
clar de lună
să privim stelele
și să vorbim
să gândim (la unison)
despre tot.
aș fugi cu tine pe plajă,
copil-maree,
oh, cum mă ucizi,
și aș striga cu tine
către orizont.
lumea ar fi a noastră.
doar
atât.

ar fi
frumos
da
ăsta e cuvântul—
frumos.
tu ești,
maree.
du-te vino pe cer pe stele pe inima mea deja prea subțire pentru valurile tale

oceanul s-a săturat de tine
dar eu nu.
eu nu sunt ocean
doar ceva pe lângă
să zicem că
ție îți sunt
pescăruș.
(mă redefinesc ca să ating orizontul. de data asta nu mai mint deci te rog ascultă-mă)

lasă-mă să-ți fiu zbor.
lasă-mă să-ți fiu
orice
oriunde
oricum.

maree ești tu.
maree de nori pe cer ești tu.
maree de nori pe pielea mea ești tu.
maree de molii în părul meu ești tu.
maree de morți în piept pe piept ești tu.
(nu le mai pot ascunde între coaste
m-ai eliberat cerule)

e o maree de oameni în tine.
nu îi cunosc pe toți
cine să-i mai cunoască?
nici nu am timp de ei.
dar când moartea din mine plus
moartea din tine stau sub cer ca doi
țipari pe sub maree
nu îmi mai trebuie oameni.
la ce bun?
eu am o
maree
care-mi cântă să adorm
mai frumos decât o fac stelele
și-mi
atinge
ușor
părul
care nu mai e cuib de molii doar cuib de speranțe cerule
și atunci
lumea e doar

explozie.