pe când cerul era al nostru

asfaltul e doar cer fără aripi

ești infinit și nici
cerul nu te frânge
și nici
moartea nu o face
îngere
nu există
moarte
în sufletul tău.

îmi ești o ceva
sus acolo
o aripă
cred
o bătaie de joc, sincer
oricum nu puteam zbura
ce, crezi că o proteză mă ajută?

mă inunzi
în zbor
de ce o faci?
de ce te las?
să știi că nu meriți să o faci
nu meriți să mă îneci
nu meriți să fii
tragicul meu
eu nu am nevoie de și mai multă tragedie
am destulă. mă întorc de la școală și îmi mestec guma mereumereumereu și nici nu îmi trebuie zborul sunt deja tragică în mine sunt deja căzută în
mine
în mine că asfaltul nu mă mai
primește
deja l-am spart destul
deja m-am spart de el destul.

libertatea te prinde bine,
copile.
pe mine nu.
cred că îmi face gâtul să pară scurt
mă face să par și mai
cocoșată
cocoloșită
coclită în mintea mea
și în guma mea de mestecat.
vezi tu,
eu nu pot sta dreaptă când
privesc spre cer.
poate e doar corpul meu sau
poate cerul nu mă vrea.
poate nu vrea să
mă uit la el.
poate îi e doar rușine.

îmi ești o ceva
sus acolo
poate o aripă
și poate vrei doar să mă tragi în jos
dar jur că
cu tine aș zbura
copile
numai cu tine
numai tu mă faci să vreau zborul
asfaltul nu mă vrea și nici cerul
poate mă vrei tu.