promit că mâine murim împreună

239 28 12
                                    

înainte să îți dai seama
te-ai scurs și cercul nu mai e cerc
și nimic nu mai e cerc în lumea asta
și visele tale rămân
uitate pe leagănul din spatele casei
leagănul ăla murdar și vechi de-l bate numai ploaia
nici nu îți dai seama
doamne
orbi mai suntem
nu vedem cum ne facem furtună
cum ne facem ghem de lacrimi și de morți
murim împreună și e așa frumos că
nimic nu mai contează
nimic
nimic
nimic

ne înecăm în picături de ploaie
avem inimile așa mici și subțiri
și arterele tot
subțiri sunt
și nu ne dăm seama cât contează
o lacrimă sau nu
nu ne dăm seama cât contează cerul
(și ochiul ce-l privește)
cum râde el așa viu
cum e așa mare că plângem și
ne mișcăm în cerc pe sub el
ne trage spre el peste el
așa naiv
așa constelație și pistrui și soare
așa ocean

da suntem orbi
delirul ne prinde bine
moartea e doar libertate pentru noi
o trăim în fiecare zi și parcă nu ne mai săturăm
trăim în cerc trăim în cer continuu
nu mai avem timp și
stăm și privim cerul
ne întindem pe iarbă și
ne pătăm de cerneala viselor secate
nu mai avem nevoie de ele.

zburăm și ne adâncim în pământ
e numai negru și
din depărtare
pare că negrul cântă
stelele cântă
infinitul
se rupe în două
ca să-l ținem în mână
se face mic și cocoșat și șchiop și își acoperă trupul, îi e așa frică
zburăm și cădem în cerc și rămânem fără baterie
și ne zbatem între
nu știu dacă râs sau plâns
ne izbim de acoperiș ne izbim de avioane de hârtie și elicoptere
ne trepidăm între euforii
mă prind câte una pe rând și nu mă mai lasă și nu vreau să îmi dau drumul nu nu vreau
vreau să trăiesc.
o pot scrie cu punct pentru prima oară fiindcă e mare și n-am vrut-o niciodată ca acum doamne
îmi vreau viața vreau să mă ardă până doare până mă râde până sunt cascadă
o vreau în fiecare os
o vreau în șira spinării în genunchii zgâriați
o vreau în nări în urechi în gură pe piele o vreau
așa neterminată cum e ea
așa
urâtă cum e ea
așa linie și așa moarte de cerc cum e ea
vreau să nu mă mai întorc niciodată niciodată
să nu îmi mai fie frică
de cădere


vreau să trăiesc
iar ăsta a fost începutul
și sfârșitul
a tot.

pe când cerul era al nostruUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum