pe când cerul era al nostru

dacă aud sunetele nopții sunt bine și fără

vreau pe cineva
care ar vorbi frumos
și ar privi frumos
lumea asta din jur
chiar dacă e urâtă
(aproape mereu e)
noi am descoase-o
până am găsi
frumosul din urât.
să știi că nu e greu.
trebuie doar
să mă asculți.

vreau pe cineva cu care
pot să mă
autodistrug
care mi-ar vedea furtuna
și m-ar strânge în brațe
mi-ar strânge furtuna în brațe
fără să vrea să o sugrume.
nu ar conta
știi
chiar nu ar conta că am umerii și coatele prea ascuțite sau că stau prea aplecată sau că am picioarele strâmbe sau că îmi lipsesc câțiva dinți
tu m-ai îmbrățișa
pentru că asta faci tu.

poate că vreau doar pe cineva pentru care m-aș uita în sus
cineva pentru care aș sta dreaptă
cineva pentru care aș vorbi
cineva cu care să tac
iar tăcerea aia
să se simtă bine.
să fie frumoasă
așa
cum
e
ea.
așa
cum
sunt
eu.

acum îmi dau seama
că vreau pe cineva mai
frumos decât merit.
mai frumos decât voi fi
vreodată.
vreau un fel de artă
care nu merită să fie într-un muzeu.
merită să fie dusă pe o altă planetă la cât de ciudată e.
merită să fie
ruptă în bucăți de niște copii care doar se joacă și au crezut că îi stă mai bine în dezastru.
poate așa e.
poate și mie îmi stă mai bine când sunt ruptă.
și chiar nu e greu
deloc
trebuie doar să
mă asculți.
nu promit că voi vorbi cu adevărat mai devreme de 2am pentru că e ceva la noapte care mă face să gândesc să gândesc să gândesc să mă distrug să vreau să zbor și crede-mă dacă ești haosul pe care îl caut vei înțelege
vei înțelege
promit
dacă e noapte și
sunt stele
și se aud mașinile departe
fugind de ele însele
vei înțelege.
nu e
greu.
nu e greu să îmi fii haos sincer dacă e să nu mă mai lungesc și să o zic pe scurt înainte să adorm tot ce trebuie să faci e să exiști