ride || vmin

xv

"hei jisoo!" o salut, plin de voie bună.

nu mă dau bătut când se încruntă, nebăgându-mă în seamă. ea începe să meargă mai repede, iar eu mă duc după ea.

"stai oleacă!" țip în urma ei.

fata cu păr mov se întoarce brusc, cu o privire ce ascundea multă vină. parcă regretându-și gesturile, face un pas înapoi.

"nu am voie să vorbesc cu tine." murmură jisoo.

"hă?" mă încrunt eu.

"îmi pare foarte rău, taehyung." jisoo își cere scuze, întorcându-se și continuându-și drumul.

nu am cum să o las să plece așa pur și simplu. o apuc de încheietură și o trag înapoi spre mine.

"și de ce mă rog nu poți vorbi cu mine?" o întreb, întristat.

am doar trei prieteni. ea, namjoon și somi. nu vreau să o pierd. e una dintre puținele persoane care nu mă fac să vomit când le văd.

"iartă-mă, tae." murmură ea.

"deci ai de gând să mă ignori tot restul vieții tale, doar pentru că așa ți-a zis iubitul?" îmi încordez buzele, nervos.

"s-ar despărți de mine dacă ar afla că vorbesc cu un- ăhm-" jisoo se abține din a termina fraza.

"un ce?" întreb ferm.

"un gay scârbos." spune într-un final jisoo, aproape șoptind.

odată ce cuvintele îi părăsesc gura, pare că vrea să și le retragă. însă primul ei gest a fost să se depărteze de mine.

sunt prea șocat să spun vreo ceva.

"uite, îmi pare extrem, extrem de rău." spune jisoo, cu ochii îndurerați. "dar jimin e mult prea important pentru mine, nu-l pot pierde!"

"am rămas la fel de prietenos cu tine după ce am aflat că îl înșeli, dar tu mă lași baltă doar pentru că așa ți-a zis prietenul tău?" întreb, încă nelămurit. "ai probleme mari."

ochii lui jisoo se umplu de lacrimi, ea continuând să se îndepărteze de mine.

"credeam că poți mai mult de-atât, jisoo." mărturisesc.

jisoo se abține din a mai spune ceva și fuge. am lăsat-o să plece de data asta. în momentul în care ajunge într-o zonă a campusului de unde nu o mai pot vedea, oftez.

și uite-așa nu mai am cu ce să mă-ntorc acasă. namjoon e la muncă și nu pot da de el acum. nu pot să merg pe jos, aș ajunge în trei ore acasă. de obicei mergeam cu jisoo și jin, dar mă-ndoiesc că m-ar primi în mașină acum.

îmi prind buza între dinți, uitându-mă în ecranul telefonului. e abia patru după-amiază. dacă plec acum, ajung acasă pe la șapte.

încep să merg pe trotuar spre casă. nici nu apuc să ies din campus când începe să plouă. am devenit ud leoarcă într-o clipită.

cât de al naibii de norocos.

când trec pe lângă parcare, observ o mașină albastră familiară, oprită în apropiere.

e mașina ofițerului.

privindu-l pe geam, observ că tasta furios pe telefon. părea afectat de ceva. înainte să-mi iau privirea de la el, jimin își întoarce capul și privirile noastre se intersectează.

mă strâmb la el, știind că dacă nu era el, aș fi putut să stau la căldură, într-o mașină acum.

îmi fixez privirea din nou pe drum, simțind cum părul mi se lipește de frunte. sper ca părul meu proaspăt vopsit să nu-și piardă din culoare.