ride || vmin

xix

"nu-mi vine să cred că e deja luni." mormăi eu obosit, întorcându-mă pe spate.

chiar în clipa aia, aud un zgomot puternic, care nu mă lasă să dorm.

mă încrunt și-mi deschid ochii, privind spre fereastră. e prea întuneric să fie dimineață. mă întind spre telefon, care e la încărcat lângă pat, și verific ora. e 3 dimineața.

e abia 3 dimineața, pentru numele lui dumnezeu.

într-un final, îmi dau seama că sunetele se aud dinspre ușă.

în mod normal, aș fi terifiat să aud așa ceva la ora asta, dar sunt atât de obosit încât nu pot gândi ca lumea.

cobor scările pe jumătate somnambul, fără să-mi pese dacă un criminal sau un vampir a venit să mă fure. nici măcar nu-mi iau tigaia după mine și nici nu verific mai întâi cine e la ușă înainte să o deschid.

dar ultimul lucru la care m-aș fi așteptat era să dau peste un băiat cu obrajii roșii și plini de lacrimi, și cu părul complet dezordonat.

"jimin? ce cauți aici la ora asta?" întreb confuz, toată furia mea dispărând instantaneu. nu am cum să fiu supărat pe un băiat care plânge și suspină.

"pot să rămân peste noapte? doar de data asta." întreabă jimin, cu o durere sesizabilă în voce. mi se face milă de el.

"intră." spun, deschizând larg ușa.

mă îmbrățișează strâns când intră. mirosul lui e o combinație de parfum și sânge; o asociere destul de ciudată, dar care-l face și mai sexy.

mă urmează, urcând după mine pe scări. nu scoate niciun sunet, de mai multe ori făcându-mă să uit că este lângă mine. noroc de mirosul lui specific.

când intrăm în cameră, jimin deschide lampa și se întinde în patul meu. mă strâmb când lumina mă orbește.

"toți gay-i sunt pe jumătate vampiri?" jimin încearcă să fac fac o glumă, ștergându-și lacrimile.

"cam așa ceva." aprob, dorind să-i ridic moralul.

"îmi cer scuze că am fost un bou cu tine. am trecut peste homofobie, mi-am dat seama că ești un băiat de treabă." murmură jimin.

"nu-i nimic." răspund, simțindu-mă ciudat.

"cred că te-ntrebi ce caut aici." jimin rupe tăcerea.

"doar puțin." înghit în sec.

simțind cum oboseala mă copleșește, mă sprijin pe capătul de la pat. aflându-mă în acea poziție, jimin profită de situație și își pune capul pe pieptul meu.

"m-am dus acasă ieri, ca să-i fac o surpriză lui jisoo. aveam totul pregătit, cumpărasem lumânări, flori, ciocolată, chiar și un ursuleț de pluș. mă așteptam să-mi sară în brațe de fericire și să plângă de bucurie. dar am găsit-o goală pușcă în patul nostru lângă un băiat pe care nu l-am văzut în viața mea. mi-a zis că nu e ceea ce pare, dar nu sunt așa de tăntălău." povestește jimin, mai având puțin și izbucnind din nou în plâns.

înghit în sec, neștiind ce să spun.

"poveste lungă. l-am rupt în bătaie pe tip, i-am zis lui jisoo să-și strângă toate lucrurile din casa mea până la apus, apoi am fugit pe străzi, neștiind ce să fac cu viața mea. și uite-mă aici." oftează jimin.

nu puteam spune niciun cuvânt. sunt conștient de faptul că orice cuvânt aș spune ar înrăutăți situația. în schimb, îmi trec degetele prin părul lui.

"simt că am fost jucat pe degete. nu am fost suficient de bun pentru ea? adică, de ce a umblat cu altcineva?" jimin gândește cu voce tare.

"cred că va rămâne un mister neelucidat." murmur.

nu mă pricep deloc la mințit. ăsta fiind un exemplu în acest sens.

"e foarte evident că ascunzi ceva." subliniază jimin. "și te rog nu începe din nou să vorbești despre pârțuri.

"eu? să ascund ceva? ha, niciodată. în niciun caz." râd singur, evitând contactul vizual cu ofițerul dracului.

"taehyung." spune ferm jimin.

se ridică în fund, privindu-mă direct în ochi.

"spune-mi ce ascunzi." murmură jimin, serios.

îmi înghit nodul din gât.

"eu.. eu, ă, păi stai să vezi, la șapte ani mi-am omorât peștișorul." expir, speriat.

"hm?" jimin se încruntă, confuz.

"am avut un peștișor auriu numit tom, și mă plictisisem de el la un moment dat, așa că nu i-am dat de mâncare două zile, fapt pentru care a murit. am dat vina pe mama că e vina ei că a murit, și pentru că s-a simțit prost mi-a luat o pisică." continui eu, nesigur.

"ă, tare, cred? dar nu vorbeam de peștele tău, ci de ji-"

"despre cât de obosit ești?" îl întrerup. "da, și eu la fel. ce zici să purtăm discuția asta dimineață?"

înainte să poată riposta, mă bag repede în pat și închid lampa. sper ca jimin să uite totul când ne trezim.

deși dormeam ca de obicei în patul meu, ceva era diferit: un băiat trist, dar care emana căldură și care mă făcea să mă simt acasă, mai mult decât propria mea casă mă făcea să mă simt. mă ghemuiesc în spațiul dintre piept și braț, șoptind un foarte încet 'noapte bună'.