ride || vmin

xxv

m-au externat până la urmă.

îmi sprijin capul pe geamul mașinii și expir pentru a aburi geamul. în starea mea de euforie, trasez o inimă.

mă uit în stânga și-l văd pe namjoon fredonând relaxat o melodie. pare atât de fericit, ca și cum nimic nu i-ar putea strica starea. gâtul lui e plin de hickeys, dar nu se sfiește să le arate.

pot să jur că e opera de artă a lui somi.

mă holbez gelos la namjoon. conduce atât de lejer. îmi las privirea în pământ când îmi dau seama că nu voi conduce prea curând.

"tu ce-ai? poți să mănânci normal acum, ai scăpat de tubul ăla care te hrănea." namjoon încearcă să destingă atmosfera.

oftez, neputând să-mi descarc nervii pe săracul băiat. "nimic." murmur.

voiam ca jimin să mă ia de la spital, dar nu a putut din cauză că era la muncă. cel mai probabil îi plăcea să ia carnete și să distrugă viețile celorlalți oameni.

"deeeeci, cine e tipul? chiar e bine făcut, dacă e să mă întrebi pe mine. adică, nici nu se compară cu somi, evident, dar e destul de chipeș." rânjește namjoon, dându-mi o privire ciudată.

sunt sigur că namjoon a deschis subiectul ca să întrerupă tăcerea din mașină și ca să discutăm ca băieții. dar, din păcate, a reușit exact opusul. încerc din răsputeri să uit de jimin, ghemuindu-mă pe scaunul meu.

"tipul ăla chipeș e psihopat, nu intra în vorbă cu el." mint, cu scopul de a încheia conversația.

încep să fredonez și eu muzica de la radio. dar tot nu-l pot scoate pe jimin din mintea mea. ochii lui albaștri și părul lui roz și ciufulit. buzele lui mari și roz. felul în care râde, iar ochii lui devin cel mai adorabil lucru din lume. modul în care m-a sărutat, cu atât de multă pasiune. m-a făcut să mă îndrăgostesc de el.

naiba să-l ia.

"sună-l. ca să-l asiguri că te simți mai bine acum și că ai fost externat." spune namjoon.

"și de ce dracu aș face asta?" întreb dur, strâmbându-mă la comentariul lui.

namjoon oftează, dându-mi o privire. "uite, ești prietenul meu cel mai bun. te cunosc foarte bine. îmi dau seama că ești mort după el, așa că sună-l. dacă nu, o să-l sun eu."

mă uit urât la namjoon. tipul chiar mă știe mai bine decât mă știu eu.

inima mea a așteptat un contact cu el toată săptămâna. jimin nu m-a mai vizitat după ce am țipat la el. mi-e dor de vocea lui; mirosul lui; atingerea lui; tot.

îmi scot telefonul, care are bateria aproape moartă, și îl sun pe jimin. după câteva secunde, îmi răspunde.

"hei." murmur.

"taehyung?" jimin întreabă nesigur.

sunetul vocii lui mă face să tremur. mi-e dor de el, nu l-am văzut de o săptămână.

"chiar eu." spun cu vocea slăbită.

"te simți mai bine? de ce m-ai sunat?" întreabă jimin, părând foarte îngrijorat. parcă mintea lui s-a gândit la cele mai urâte scenarii.

"nu s-a întâmplat nimic. voiam doar să-ți zic că m-au externat." îi spun.

"oh, super." murmură jimin, observându-se confuzia sa.

"ă, și mă mai întrebam dacă vrei să ne vedem?" întreb, foarte entuziasmat.

"nu ziceai că mă urăști?" întreabă jimin, surprins.

"mi-am dat seama că mi-ai luat carnetul dintr-un motiv bun. nu te urăsc, sentimentele mele sunt chiar opusul." ridic din umeri, deși el nu mă poate vedea.

"mă bucur să aud asta." spune jimin, ușurat. după tonalitate, îmi dau seama că zâmbește larg.

"deci vrei să treci pe la mine? mi-e dor de tine." spun, sperând să nu par foarte disperat.

"da, normal că vreau. dar peste aproximativ o oră, sunt la muncă acum. vin imediat ce termin." spune jimin.

"okay. păi, ne vedem, ofițerul dracului." zâmbesc.

"de-abia aștept, iubire."