ride || vmin

xxx

5 ani mai târziu

"tati! vreau la buni!" țipă cu vocea ei micuță.

"buni vine mai târziu." jimin se grăbește să o liniștească, pupând-o pe frunte. "nu mai țipa, hani, o să-ți trezeși fratele."

hani fuge spre mine și îmi îmbrățișează piciorul, urcând în poala mea.

"t-tati! e rău cu mine!" spune ea plângând, căutând să-i ofer eu atenție.

mă uit jucăuș la jimin, care nu recunoaște că a făcut vreo ceva.

încerc să nu zâmbesc, dar nu mă pot abține. când îi văd ochii albaștri, aceeași nuanță ca a ochilor lui jimin, nu pot rezista să nu o iau în brațe. o pup pe obraji și pe frunte, făcând-o să râdă și să zâmbească larg.

"fii cuminte și du-te să te joci cu jucăriile tale." îi spun blând, lăsând-o înapoi pe covor.

"okay, tati!" chițăie, ducându-se în camera ei.

"în sfârșit, te am doar pentru mine." zâmbește jimin, îmbrățișându-mă strâns.

când îl privesc, mă umplu de bucurie, simțind cum iubirea îmi curge prin vene. nu s-a schimbat deloc de când l-am întâlnit prima dată. e la fel de adorabil, e același bărbat de care m-am îndrăgostit la prima vedere.

nu-mi vine să cred că am ajuns atât de departe împreună. eu și jimin ne-am mutat într-o casă mai mare, perfectă pentru o familie de 5. hani, frumoasa noastră fiică de șase ani; joon, fiul nostru ascultător de trei ani, și desigur, didi, pisica noastră.

jimin mă sărută dulce; buzele lui sunt la fel de dulci, un gust de care nu m-aș putea sătura vreodată. brusc, mă simt din nou același adolescent care era înnebunit după apariția lui jimin.

lucrurile evoluează repede. jimin mă presează de perete și îmi sărută diferite porțiuni ale pielii, formând un hickey pe gâtul meu. îl prind de umeri și-mi arcuiesc spatele, apropiindu-mi corpul de al lui.

dar când voiam să trecem la altă etapă, auzim soneria de la ușă.

"n-o băga în seamă, oricine e poate aștepta." șoptește jimin, înfocat.

"poate e mama ta. hai jimin, o lăsăm pe diseară." murmur, dându-l la o parte și ducându-mă la ușă.

jimin se încruntă și merge după mine, cu o expresie de cățeluș plouat.

"mamă!" țipă bucuros jimin, deschizând ușa larg și îmbrățizându-și strâns mama.

"bună ziua, domnul și domnul kim." zâmbește ea.

accentuează cuvântul din urmă, pentru a ieși în evidență că jimin și-a schimbat numele de familie cu al meu. principalul motiv a fost că tatăl său l-a renegat, iar jimin voia să o ia de la capăt astfel.

doamna park stătea acolo, zâmbind larg. spre deosebire de soțul ei, a decis să-l accepte pe jimin pentru ceea ce este el cu adevărat, și câteodată trece pe la noi pentru a se juca cu copiii.

"vreau să văd inelul!" zâmbește ea plină de entuziasm, luându-mi mâna și poziționând-o la soare.

înainte să poată spune ceva, hani iese ca un fulger din camera ei, sărind în brațele doamnei park. în urma ei, se ivește și joon, obosit.

"buni!" țipă bucuroasă hani.

"scumpo!" o strigă doamna park, luând-o în brațe.

didi, pisica noastră gri și blănoasă, scuipă când vede manifestarea accentuată a afecțiunii și se îndepărtează mândră, mișcându-și coada dintr-o parte în alta.

"cum a fost drumul, mamă?" întreabă jimin, pupând-o pe obraz.

"groaznic. tatăl tău mă suna în continuu. voia să știe neapărat unde mă duc." își dă ochii peste cap, jucându-se cu degetele.

"ce i-ai zis dracului ăluia?" întreabă hani, cu ochii mari și inocenți.

șocați, ne-am întors toți trei la hani, holbându-ne la ea. jimin era cel mai șocat.

"ce ai zis, dragă?" întreabă jimin, nevenindu-i să creadă că prințesa lui a spus un cuvânt urât.

"soțul lui buni! e un rahat cu patru ochi!" țipă hani, plină de entuziasm. "asta spuneți mereu!"

încet, capurile doamnei park și a lui jimin s-au întors spre mine, dându-mi o privire ciudată. îmi ridic umerii amuzat și fac un pas înapoi. încerc să zâmbesc, dar nu reușesc, de rușine.

"kim taehyung, nu-mi spune că ai învățat-o pe fata noastră să înjure." spune jimin amenințător, deși ochii lui îi trădau amuzamentul.

"am fost sincer!" pufnesc, apărându-mă.

doamna park îmi bate ușor umărul, zâmbind și ea. îi ia de mâna pe hani și joon, ieșind cu ei afară. "îi scot pe copii la o înghețată."

când doamna park pleacă împreună cu copiii, îmi îndrept din nou atenția spre jimin.

"nu pot să cred că mi-ai corupt copilul de la vârsta asta." a spus jimin, rânjind.

"nu-i nimic dacă știe câteva cuvinte urâte." îl tachinez, punându-mi ușor mâna pe pieptul lui.

"nu vreau ca scumpa mea fetiță să înjure la șase ani. nu voiam să înjure niciodată."

"scuze." râd.

"o simplă scuză nu mă va face să te iert." admite jimin, privindu-mă cu subînțeles.

"dar ce trebuie să fac?"

"mai ții minte cum ți-a fost luat carnetul din nou?" întreabă jimin, apropiindu-se de mine.

"nu-mi aminti, te rog." îmi dau ochii peste cap.

"păi..." rânjește jimin. "dacă tot nu poți să te urci la volan, ce-ai zice să te urci pe mine?"

zâmbesc, apucându-l de capătul tricoului și apropiindu-l de mine. inspir adânc, simțind mirosul parfumului său dulce intrându-mi în plămâni. îl sărut încet pe bărbie, murmurând.

"n-am cum să refuz o asemenea ofertă."

sfârșit