ride || vmin

xxiv

mă trezesc deprimat, având gura uscată. durerea de cap s-a intensificat, și asta mă împiedică să gândesc clar.

când reușesc să fiu conștient de ce se întâmplă, îmi dau seama că mă aflu pe un pat de spital. corpul meu e ținut în loc de numeroase fire, care-l împiedică să se miște. clipesc confuz, uitându-mă în jurul meu.

"se pare că ți-ai revenit." se aude o voce caldă.

când mă uit în direcția de unde se auzise vocea suavă, văd o tipă cu păr roșcat. e îmbrăcată cu un halat alb și ține în mână un clipboard. 

în clipa aceea încep să mă panichez.

"ce vrei să zici cu asta?" vocea mea se ridică. "cât timp am fost inconștient?"

"liniștește-te!" spune doamna.

"răspunde, femeie!" mă încrunt la ea.

"corpul tău nu poate suporta atât de mult efort fizic, așa că nu te agita." spune calmă asistenta.

oftez și mă întind înapoi pe pat. îi arunc o privire suspicioasă femeii.

"okay. în primul rând, ai fost inconștient cinci zile. nimic nu s-a schimbat, nu ai pierdut nimic."

"atât?  cinci zile?" întreb; nu-mi vine a crede.

"da. însă din cauza impactului pe care l-a avut capul tău cu geamul, ai o fractură pe craniu." a explicat.

"și ce vrea să însemne asta?" întreb neștiutor.

"înseamnă că pielea ți s-a rupt, iar osul ți-a ieșit la suprafață." asistenta continuă.

"biaks." mă strâmb.

asistenta nu răspunde la comentariul meu. "este cineva în sala de așteptare. a trecut în fiecare zi pe aici. sunt sigură că dacă te-ar vedea s-ar simți mult mai bine."

"cine? spune-i să intre!" zic eu curios.

"nu încă." oftează asistenta. "trebuie să-ți facem niște teste mai întâi."

procedurile au durat ceva. mai întâi mi-a verificat presiunea sângelui, ritmul cardiac și multe alte chestii pe care nu le-am înțeles. apoi m-a ajutat să-mi mișc brațele și picioarele. în timp ce făcea toate chestiile astea, mă ținea de vorbă în continuu.

"ai avut bucăți de sticlă în rană. le-am scos greu." admite ea, în mod lejer.

îmi mușc limba ca să mă abțin din a face un comentariu răutăcios.

"ai avut noroc că te-ai ales doar cu o fractură cerebrală după un asemenea accident." asistenta continuă să bată câmpii.

"mhm." murmur plictisit.

mă întreb cine mă așteaptă. cel mai probabil namjoon. sau poate somi.

"ți-a fost luat carnetul, dar nu se putea altfel. puteai să rănești o grămadă de persoane, mă miră faptul că nu ai rămas fără el mai devreme." asistenta continuă să mă calce pe nervi.

"mi-a fost luat carnetul?" repet, nevenindu-mi să cred.

"da, polițistul care te-a găsit la locul faptei ți l-a suspendat imediat." răspunde asistenta.

"d-dar..." rămân fără aer.

"păi, se pare că ești într-o stare bună. o să-ți mai facem teste din nou în vreo jumătate de oră. o să-i spun vizitatorului să intre." îmi zâmbește asistenta.

sunt amorțit. fericirea pe care o avusem știind că cineva mă așteaptă a fost umbrită de faptul că mi-a fost suspendat carnetul.

deodată, ușa se deschide larg, o siluetă familiară îndreptându-se spre mine. rămân șocat, așteptându-mă să primesc bătaie din partea persoanei respective.

dar, de fapt, simt o atingere caldă, firavă.

ochii aceia albaștri care se uitau adânc în ai mei îi aparțineau lui jimin.

deși ar fi trebuit să fiu fericit, poate chiar extaziat de faptul că îi pasă, tot ce simt este furie.

"tu ai fost, nu-i așa?" întreb dur.

"hă?" murmură jimin.

"tu ești polițistul care mi-a luat carnetul, nu?" întreb, lipsit de emoție.

"normal că da! nu este sigur pentru ceilalți din jurul tău să conduci așa. în plus, nu vreau să te pierd." răspunde jimin nonșalant.

încearcă să-mi atingă mâna rece și palidă, dar mi-o smucesc.

"du-te dracu." îi dau o privire amenințătoare.

"hei, nu mai fi așa. e spre binele tău,  taehyung." încearcă jimin să mă calmeze.

"mă doare la banană, ieși de-aici!" îmi ridic tonul.

"nu am de gând să plec." răspunde jimin, la fel de răbdător.

"o să sun pe cineva. o s-o sun pe tipa aia roșcată! ieși odată!" mă enervez și mai tare.

"nu m-ai alunga niciodată." jimin rânjește, jucându-se cu mintea mea.

"nu zău?" mă uit urât la el.

"am dreptate." jimin ridică din umeri.

ne uităm intens unul în ochii celuilalt, ochii lui albaștri privindu-i atent pe ai mei. parcă a durat câțiva ani contactul vizual, așa că am renunțat.

"cum ziceam." zâmbește jimin.

"te urăsc." mă încrunt.

"mersi, pui."