ride || vmin

xxviii

"îl omor. o să-i rup fiecare osișor din corp." murmură jimin, ținând presată pe fața mea o pungă cu gheață.

"ești polițist, nu e okay să zici așa ceva." îi amintesc.

jimin încremenește pe moment când își dă seama ce job are. pare supărat pe el și se învinuiește că gândește așa.

"la naiba, ce prost sunt! puteam să-l arestez sau ceva, cum dracu să uit!" înjură jimin, trecându-și degetele prin păr. "oh, am o altă idee și mai bună! o să-l amendez întruna până când devine sărac lipit pământului și va muri de foame!"

"nu ai timp să-i plănuiești moartea acum, jimin. te rog, doar taci." îi arunc o privire, luând punga de gheață din mâinile lui și apăsând cu ea pe rănile mele.

"scuze. am draci din cauza lui. sper că o să ardă în iad, nenorocitul naibii." continuă jimin.

"mda, cred că plec." îmi dau ochii peste cap.

"nu, scuze, stai." protestează jimin, ținându-mă strâns de mână.

"nu mai vorbi despre el, vorbește cu mine. deja eram nervos pe el de dinainte, acum mai pui și tu paie pe foc, nu vreau să mai aud de el." îmi încleștez maxilarul, vorbind cu dispreț despre tipul acela.

"scuze, pui, nu mai vorbesc despre el." își cere iertare jimin.

îi dau un pupic, care-l face să zâmbească larg. mă sărută înapoi, mângâindu-mi cu vârful degetelor obrajii. mă atinge ușor, cu grijă, de frică să nu mă rănească și mai tare decât eram deja.

când ne dezlipim buzele, îl privesc în ochi și văd blândețea de care mă îndrăgostisem; cu câteva momente înainte, era plin de furie, lucru care nu mă binedispunea.

"vreau să dansăm." murmur eu.

"c-ce? ești plin de răni, nu e o idee prea bună." spune îngrijorat jimin.

"cel mai probabil nu e o idee bună." mărturisesc. "dar mă doare la banană."

"mie îmi pasă." ripostează jimin. "nu vreau să pățești ceva."

"bine.. atunci o să dansez singur." ridic din umeri, dând drumul la o melodie de pe telefon.

e o melodie lentă, dar de vreme ce nu știu deloc să dansez, fac mișcările de dans de la macarena - varianta slow motion. jimin se uită amuzat la mine, zâmbind larg.

se ridică în picioare și îmi cuprinde talia. brațele lui mă țin suav, în timp ce eu îmi pun mâinile pe umerii săi. simt bătăile inimii sale.

nici nu se poate numi dans ce facem noi, e mai mult ca o îmbrățișare după dulcolax.

dar în clipa aceea îmi dau seama de ceva, ceva ce până atunci nu realizasem. îl iubesc extrem de mult pe jimin. fără jimin, viața mea ar fi insuportabilă. jimin e jumătatea mea, nu pot trăi fără el. pot supraviețui, dar nimic nu ar avea sens.

"te iubesc mult." șoptesc, sărutându-l.

"te iubesc cel mai mult." murmură jimin înapoi.

mă simt mai fericit ca niciodată. îl sărut pe jimin din nou, și se lasă o tăcere între noi.

"deci, ă, să clarificăm lucrurile, ești iubitul meu, nu?" întreabă jimin, roșind.

"nu știu, nu m-ai întrebat niciodată." chicotesc.

jimin își dă ochii peste cap, zâmbind timid. "vrei să fii iubitul meu?"

"nu." răspund simplu.

ne oprim din dansat, iar jimin se depărtează de mine. ochii lui albaștri sunt plini de durere. "p-poftim?"

"glumeam, pisoiule." chicotesc, văzând cum nedumerirea lui s-a transformat brusc în amuzament.

"m-ai speriat." se încruntă jimin. "o să te-nvăț minte."

"nu m-aș supăra să mă pedepsești." rânjesc.

jimin nu înțelege pe moment ce i-am spus, așa că se uită confuz la mine. imediat după aceea, își dă seama că vreau să fiu dominat.

și ce dominat am fost seara aceea...